FUTSAL: Cireș și Covaci, selecționați în lotul României pentru meciurile cu Olanda

1
Clubul Sportiv United Galați – vicecampion en-titre al României, va fi reprezentat de doi jucători la acțiunea echipei naționale de futsal a României. Între  30 martie și 2 aprilie, ”tricolorii” vor susține prima acțiune după UEFA Futsal Euro 2018, în care sunt programate și două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Olandei (echipă ce a lipsit de la Euro). Pentru jocurile cu Olanda, de la United Galați, au fost selecționați Bogdan Covaci și Octavian Cireș, un produs 100% al clubului gălățean, ce a participat la Euro împreună cu echipa națională a României.  
Altfel, vicecampionii de la United sunt în pauză competițională în această perioadă, iar următorul joc este programat în jurul datei de 7 aprilie, pe teren propriu, cu Informatica Timișoara, în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii I, meci în care se va stabili echipa de pe locul doi la finalul sezonului regulat (vicecampioana sezonului regulat). Între timp este așteptat și verdictul Comisiei de Recurs FRF în cazul Informatica Timișoara – United, meciul tur.