Sâmbătă plină pentru iubitorii sportului gălățean, cinci dintre echipele angrenate în competițiile naționale au susținut noi jocuri în competițiile în care sunt angrenate, iar bilanțul zilei este patru înfrângeri și o remiză.
”Panterele negre” – eliminate din Cupă după loviturile de departajare
Prima dată echipa feminină FC Universitatea a ratat dramatic calificarea în faza următoare a Cupei după ce a pierdut cu scorul 2 – 5, jocul cu echipe de prima ligă Fair Play București. La pauză și la finalul timpului regulamentar, cele două echipe se aflau la egalitate, scor 1 – 1, echipa oaspete și-a asigurat calificarea după ce s-a impus cu scorul 4 – 1 la loviturile de departajare.
RCM Galați, replică bună în fața viceliderului
Rugby Club Municipal a debutat sâmbătă în returul ligii secunde, Divizia Națională de Seniori. Gruparea gălățeană a oferit o replică bună viceliderului SCM Gloria Buzău, dar a pierdut cu scorul 9 – 29. Toate cele nouă puncte ale gălățenilor au fost marcate de Gabriel Partenie, din trei lovituri de pedeapsă.
Metalosport a reușit ce n-a reușit Oțelul
Ce nu au reușit cei de la SC Oțelul, să marcheze în poarta harghitenilor de la AFC Odorheiu Secuiesc, au făcut-o cei de la Metalosport. Ultima clasată din seria I, Liga a III-a, a pierdut, scor 1 – 6, jocul de pe teren propriu cu AFC Odorheiu Secuiesc. Cu o etapă înainte SC Oțelul a remizat, scor 0 – 0, chiar cu echipa în poarta căreia Metalosport a marcat abia al treilea gol al sezonului
Oțelul a remizat la zero cu CSM Focșani și se îndepărtează de promovare
La prima apariție în fața propriilor suporteri SC Oțelul a remizat, scor 0 – 0, pe teren propriu cu o altă echipă în eșalonul trei, CSM Focșani. Este al doilea 0 – 0 consecutiv al SC Oțelul, iar ecartul față de liderul seriei Aerostar Bacău este acum de șase puncte.
Phoenix a avut +23, dar a pierdut în ultima secundă cu campionii
Exilați în Arena de Baschet din Capitală baschetbaliștii de la Phoenix au ratat de puțin o nouă victorie de prestigiu în LNBM. Gălățenii au pierdut cu scorul 73 – 76, jocul cu campioana U BT Cluj – Napoca. Phoenix a avut chiar și 23 de puncte avans, dar campionii au revenit și au marcat punctele victoriei pe sirenă, în ultima secundă a jocului.