Finala în pericol. United a pierdut pe teren propriu cu Dunărea Călărași

2
foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

”Minunea” reușită de United la mijlocul săptămânii, când a revenit de la 1 – 4, nu a mai putut fi repetată de vicecampioni în al doilea meci al săptămânii. Echipa lui Vitor Costa a pierdut cu scorul 1 – 2, meciul din prima etapă a returului grupelor semifinale cu Dunărea Călărași – echipă aflată pe locul trei în grupă.

Oaspeții au intrat în avantaj minim, scor 1 – 0, la pauză. Dunărea a marcat rapid în minutul 4, prin Rodrigo Confettura. Vicecampionii au replicat rapid, dar Borges a trimis în bară, iar Cireș a trimis pe lângă. În finalul reprizei cele două echipe au acumulat câte cinci greșeli, iar cu două minute rămase de jucat Dunărea a obținut lovitură de la zece metri, după ce gălățenii au acumulat a șasea greșeală, penalitate apărată de Răzvan Cătinenan, înlocuitorul lui Wellingiton, suspendat după eliminarea de etapa trecută.  

United a egalat la șapte minute de la reluare prin  Ovidiu Tudose, în urma unui contraatac. Trupa lui Marian Șotârcă a continuat să pună probleme în ofensivă, după ce au trimis în bară o lovitură liberă, iar în minutul 9.42 Confettura a reușit dubla. La faza premergătoare golului doi Cireș a rămas întins pe parchet solicitând un fault. La 1 – 2 Vitor Costa a riscat, iar Cireș a preluat și sarcini de portar, internațional gălățean a preluat tricoul distinctiv de ”fly – goalkeeper”. Planul lui Costa nu a putut fi pus în aplicare prea rapid, Borges a fost eliminat, a primit al doilea cartonaș galben, după ce a împiedicat reluarea jocului, iar United a jucat două minute cu un om mai puțin. Gălățenii au trecut cu bine peste momentul ”short-handed”, portarul Cătinean s-a remarcat cu o paradă spectaculoasă. Până la finalul jocului gălățenii au încercat egalarea, dar fără rezultat. Echipa din Călărași putea dubla avantajul în mai multe rânduri, ultima oară portarul de conjunctură Cireș s-a remarcat cu o intervenție în fața lui Marian Șotârcă.

Vitor Hugo Costa a folosit o rotație scurtă în jocul cu Dunărea: Burdujel, Cireș, Borges, Tudose – Covaci, Cojoc, Varela. Lașcu nu a jucat, a fost suspendat o etapă după eliminarea din meciul cu FK Odorhei, iar Crăciun nu a evoluat din cauza unei accidentări.

În clasament, după jocul cu Dunărea, United conduce grupa semifinală cu 7 puncte, FK Odorhei este pe locul doi cu 5 puncte, iar Dunărea pe trei cu un singur punct. United stă în etapa a doua din retur, Dunărea joacă la Călărași cu FK, 3 mai, iar în ultima etapă a play – off – ului, United se va deplasa la Odorhei pentru jocul cu FK în ”finala pentru finală”, meci ce se va disputa la data de 8 mai.