HOCHEI: România a învins Croația și se menține in Grupa B a Diviziei I

3
Echipa națională de seniori a României a încheiat evoluția de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa B, cu o victorie. În ultimul meci al competiției din Lituania, ”tricolorii” au jucat cu reprezentativa similară a Croației, într-o veritabilă finală pentru menținerea în al treilea eșalon valoric mondial. 
Echipa pregătită de slovacul Julius Penzes, alături de Marius Trandafir și Nelu Alexe, a învins Croația cu scorul 7 – 3 ( 2 – 0, 2 – 1, 3 – 2), și a încheiat turneul pe locul 5, cu 4 puncte, poziție care asigură menținerea României din Grupa B a Diviziei I. Rezultatele României înregistrate la Mondialul din Lituania: 0 – 3 cu Ucraina, 3 – 8 cu Lituania, 0 – 1 cu Estonia, 2 – 3, după prelungiri, cu Japonia și 7 – 3 cu Croația. 
România a obținut promovarea în Divizia I, Grupa B, după ce a câștigat Campionatul Mondial Divizia a II-a, Grupa A, competiție ce s-a disputat anul trecut la Galați, Patinoarul Dunărea. La ediția din acest an a Mondialului echipa României nu a putut utiliza jucătorii ucrainieni naturalizați: Yemelianenko, Borysenko, Kyrychenko, Zabludovski, după o contestație depusă de echipa Ucrainei.