Limitat la pariuri online? Învață cum poți să previ asta!

165
Sunt numeroase cazurile
în care pariorii onești au probleme din cauza măsurilor de precauție pe care
bookmakerii și le iau pentru a nu fi fraudați de clienții rău-intenționați.
Poate că te-ai confruntat
și tu cu o asemenea situație, să te trezești cu contul de pariuri blocat fără
să fi comis nicio greșeală cu bună știință. Dacă nu ai pățit-o, asigură-te că
nu se va întâmpla nici în viitor aflând despre cauzele ce pot duce la blocarea
contului. În acest fel îți va fi ușor să previ bătaia de cap.

De ce apar limitările

Mulți pariori care se
plâng pe forumuri că au fost limitați, sau chiar că le-au fost blocate
conturile, își exprimă bănuiala că agenția de pariuri i-a pedepsit pentru că au
fost „prea profitabil”. Ce-i drept, cu excepția Betfair, operatorii care
funcționează legal în România au tendința să limiteze miza maximă jucată de un
parior care a câștigat mulți bani într-un interval recent.
Vorbim, însă, de sume
foarte mari raportat la România, obținute eventual prin utilizarea unei
strategii de joc. Nu am auzit de cazuri în care cineva să fi fost blocat dacă a
depus 50 de lei și a câștigat 2.000 de lei în câteva luni.  Dacă îți merge chiar atât de bine la pariuri
și ai un profit cu cinci zerouri, poți evita limitarea mizei pierzând
intenționat câte un pariu, din când în când. În felul acesta, angajații
operatorului își dau seama că nu ești o „mașinărie” de pariuri, care poate
provoca pierderi majore casei de pariuri. 

Sunt trei posibilități

Sunt și pariori care pur
și simplu nu știu de ce au fost limitați, pentru că nu avuseseră cine știe ce
câștiguri. Sunt trei posibilități: fie au încălcat regulamentul agenției de
pariuri cu bună știință, fie au încălcat un regulament nescris, fie au fost
confundați cu niște pariori puși pe rele. Oricum ar fi, este foarte important
să citești secțiunea Termeni și Condiții atunci când îți deschizi cont. Știu,
este foarte stufoasă, însă te poate scuti de multe neplăceri pe viitor.
Să luăm pe rând cele trei
variante prezentate mai sus:
1. Regulament încălcat cu bună știință. Există așa-zisa categorie a vânătorilor de
promoții, care își fac conturi multiple pentru a beneficia de oferta caselor de
pariuri online pentru clienții noi.  Aceștia
sunt ușor de depistat, fie la verificarea contului, fie pentru că se
autentifică de pe același IP.
O altă categorie de
pariori care încearcă să trișeze sunt cei care stau în legătură cu un prieten
aflat pe stadion și află instant când se petrece ceva important. Aceste
informații ajung cu întârziere de câteva secunde la operator, deci se poate
profita de delay.
De asemenea, casele de pariuri
online
îi penalizează pe cei care încearcă să profite de erorile de pe
platformă. De exemplu, la un meci între Anderlecht și Charleroi din campionatul
Belgiei erau afișate niște cote incredibile, cum ar fi 6.5 pentru sub 5 goluri
la pauză. Evident, era o greșeală. Dacă cineva și-ar fi mizat tot bugetul pe
acel pariu, angajații bookmakerului îl puteau include în categoria trișorilor.
2. Încălcarea unui regulament nescris. Regulamentele bookmakerilor nu interzic Arbitrage
Betting (Sure Bets), o strategie care presupune să pui mize diferite pe toate
opțiunile de pariere dintr-un meci, la case diferite de pariuri, astfel încât
să fii în câștig orice s-ar întâmpla în acel meci. Este, însă, de la sine
înțeles că operatorilor nu le poate conveni ca un parior să fie doar pe plus și
îl limitează pe acesta. Probabil că te întrebi de unde știe o casă de pariuri
ce ai pariat tu în altă parte. Este simplu: bookmakerii schimbă informații
între ei prin intermediul unei platforme prin care se luptă contra fraudei.
3. Limitarea abuzivă. Se poate întâmpla să fii limitat nevinovat. De
exemplu, dacă intri pe site-ul de pariuri de la birou, iar alți colegi de birou
pariază pe același site, poți fi limitat pentru că intrați de pe același IP,
iar operatorul crede că intră aceeași persoană, pe conturi multiple.
Se poate să fii parior de
bună credință, dar dacă pui mize cu zecimale e posibil ca angajații
bookmakerului să te bănuiască de cine știe ce strategie. Pentru a evita
limitarea abuzivă, nu retrage sume mari deodată și nu paria sume mari de bani
pe meciuri din ligi obscure, despre care, în mod normal, nu există informații,
mai ales dacă una din echipe este din orașul de unde te autentifici în contul
de pariuri.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal