Aproape de surpriză. Phoenix a pierdut la limită cu U BT și se oprește în sferturile LNBM

1
 
 
Baschetbaliștii de la Phoenix au fost aproape să producă surpriză în
meciul trei al seriei din sferturile de finală LNBM cu campionii de la U
BT Clul – Napoca. Primul meci de la Galați din play – off, după o pauză
de un sezon, a fost cedat de echipa lui Florin Nini, la limită, scor 67
– 71.  Campionii au intrat mai bine în meci și au câștigat primul sfert
la o posesie, scor 26 – 23, ultimul coș al parțialului a fost marcat de
Threatt, de afară, pe sirenă. Phoenix a echilibrat tabela în sfertul
secund, câștigat de gălățeni, scor 14  -11, iar la pauza mare cele două
echipe se aflau la egalitate, scor 37 – 37, clujenii au stabilit scorul
după prima jumătate de meci din două libere.
În sfertul trei s-au impus clujenii la o posesie, scor 18 – 16, la fel
ca la finalul precedentului parțial campionii au marcat punctele în
ultimele secunde, din două libere. Ultima parte a jocului, câștigată de
Cluj la o posesie, scor 16 – 14, a fost începută mai greu de Phoenix,
gălățenii au marcat în primele cinci minute un singur puncte în timp ce
Clujul a reușit 12. În finalul meciului, cu 55 de secunde rămase de
disputat echipa lui Florin Nini s-a apropiat la o posesie, scor 67 – 70,
dar nu a reușit mai mult, chiar dacă Jarvis Threatt a fost de două ori
la linia de aruncări libere, tote ratate. 

Cel mai bun marcator de la Phoenix a fost Jarvis Threatt cu 16 puncte,
pentru Phoenix au mai marcat: Pavlovic 14p, Măciucă 11p, Miller 6p,
Artino 6p, Gugino 4p, Sabău 3p, Hadzifezovic 3p, Andrei 3p, Petrișor 1p.
Tony Gugino, cel mai bun recuperator din LNBM, a fost și astăzi cel mai
bun recuperator cu 11 ”rebound-uri”.