În Liga a V-a, duel de la distanță între Voința Cudalbi și Mălina Smârdan

3
În al doilea eșalon fotbalistic județean, Liga a V-a, s-au disputat jocurile din etapa a 17-a. În derby-ul etapei liderul, Voința Cudalbi, a învins, pe teren propriu, scor 2 – 0, revelația ultimelor etape Flacăra Pechea, locul 3. Campioana ultimelor două ediții, Mălina Smârdan, a obținut a zecea victorie stagională, scor 2 – 0, pe teren propriu cu cei de la Foresta Șendreni. Celelalte rezultate ale etapei: Inter Tudor Vladimirescu – Voința Cișmele 7 – 0, Prutul Vlădești – Avântul Matca 4 – 3, Unirea Hanu Conachi – ACS Lascăr Schela 1 – 1, Siretul Piscu – Zorile Grivița 4 – 3. 
Voința Cudalbi conduce în Liga a V-a cu 37 de puncte, (16 jocuri), Mălina Smârdan este pe doi cu 33 de puncte, un meci mai puțin decât echipa din Cudalbi. De altfel, în etapa a 19-a este programat meciul direct dintre cele două echipe, partidă în care se poate decide campioana Ligii a V-a. Flacăra Pechea și Avântul Matca completează prima parte a clasamentului cu 30, respectiv 28 de puncte.
În etapa a 18-a, duminică, 6 mai, sunt programate jocurile: ACS Lascăr Schela – Voința Cudalbi, Mălina Smârdan – Unirea Hanu Conachi, Flacăra Pechea – Siretul Piscu, Avântul Matca – Inter Tudor Vladimirescu, Zorile Grivița – Prutul Vlădești, Foresta Șendreni – Voința Cișmele.