Manșa tur din sferturile Cupei sub zodia cifrei 5. Învingătoarele au marcat câte cinci goluri

2
foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat
Echipele angrenate în Cupa României au susținut miercuri jocurile din faza sferturilor de finală, manșa tur. În derby-ul sferturilor se duelează Gloria Ivești și Unirea Braniștea. Gruparea din Ivești a luat o opțiune importantă spre calificarea în semifinale după victoria, scor 5 – 2, la pauză 2 – 1, de pe teren propriu, stadionul ”Nicu Nour”, din manșa tur. Muncitorul Ghidigeni a trecut la limită, scor 5 – 4, de cei de la Avântul Vânători, după ce la pauză cele două echipe se aflau la egalitate, scor 3 – 3.  
Zimbrul Slobozia Conachi, liderul din Liga a IV-a, a marcat de cinci ori în victoria, scor 5 – 2, de la Pechea cu echipa de pe locul trei din Liga a V-a, Flacăra Pechea, iar viceliderul din primul eșalon fotbalistic județean, CSU ”Dunărea de Jos”, a înscris de cinci ori în poarta liderului din Liga a V-a, Voința Cudalbi, joc încheiat cu victoria studenților, scor 5 – 1, la pauză 2 – 0. De altfel, toate cele patru învingătoare din tur au marcat câte cinci goluri în sferturi.
Returul este programat să se dispute peste o săptămână, miercuri, 30 mai de la ora 17.30, după programul: Zimbrul Slobozia Conachi – Flacăra Pechea, (Liga a V-a), CSU ”Dunărea de Jos” – Voința Cudalbi (Liga a V-a), Unirea Braniștea – Gloria Ivești și Avântul Vânători – Muncitorul Ghidigeni. 
Învingătoarele din faza sferturilor de finală vor obține calificarea în semifinale. Învingătoarea din sfertul Gloria Ivești – Unirea
Braniștea va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Flacăra Pechea
și Zimbrul Slobozia Conachi, în timp ce în cealaltă semifinală vor juca
învingătoarele din sferturile Muncitorul Ghidigeni – Avântul Vânători și
Voința Cudalbi – CSU.