Gabi Călinescu, despre obiectivul ”panterelor” în Liga I: ”Este trist să ne fixăm un obiectiv de genul salvarea de la retrogradare”

5
După ce au încheiat ultimul meci din liga secundă președintele și unul dintre antrenorii de la FC Universitatea, Gabriel Călinescu a vorbit despre obiectivul echipe pe care o conduce în prima ligă.
”Este trist să ne fixăm un obiectiv de genul
salvarea de la retrogradare, eu aștept bugetul, aștept să văd lotul pe
care îl am la dispoziție și după aceea ne putem pronunța în privința
obiectivului. Eu îmi doresc să ne luptăm acolo sus. Îmi doresc să fac o
echipă frumoasă, avem un nucleu, avem nevoie să transferăm, să închegam
bine echipa și să demonstrăm că putem mai mult de atât. Este un prim pas,
avem mai mult de muncit, ne bucurăm că sezonul ăsta am debutat cu echipa a II-a,
am făcut primul pas și la junioare, de acum depinde de noi să investim în
calitate”
, a spus Gabi Călinescu. 
FC Universitatea Galați a câștigat seria I din Liga a II-a cu după un parcurs aproape perfect, 14 jocuri, 13 victorii, o remiză, fără înfrângere, golaveraj 78 – 8, 70 de puncte, cinci puncte avns față de echipa de pe locul doi Selena Constanța, echipă cu care s-a luptat pentru accederea în Liga I.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal