Sezon slab pentru Quantum Club Galați. ”Partea financiară a fost ca și inexistentă până acum”

6
Una dintre cele trei echipe de fotbal municipale, Quantum Club Galați a terminat sezonul recent încheiat din Liga a IV-a pe locul nouă, din 13, una dintre cele mai slabe clasări ale gălățenilor de la participarea în primul eșalon județean, în timp ce echipa de juniori, fostă campioană, a terminat pe 7. Președintele grupării gălățene, Iulian Oprea, ne-a vorbit despre cauzele sezonului mai puțin reușit ale celor două echipe de la Quantum Club Galați:
 ”Campionatul recent încheiat a fost destul de slab, comparativ cu cele 6 participări consecutive ale echipei de fotbal în Liga a IV-seniori Galați! Per total vorbind au fost clasări slabe atât la seniori cât și la juniori – pentru că au mai fost campionate când am terminat chiar mai jos de locul 10 la seniori, dar am câștigat la juniori sau am fost jos la juniori și am terminat pe podium la seniori! Cauzele acestor clasări au fost multiple: la juniori s-a schimbat antrenorul, (Claudiu Pădurariu a fost de acord să preia echipa în septembrie 2017), și am format un grup pe parcursul campionatului pierzând primele 4-5 meciuri! Ca valoare individuală la juniori cred că am reușit să avem spre final unul dintre cele mai bune loturi ale noastre din ultimii ani, dar lipsa relațiilor de joc a dus la evoluții oscilante! La seniori principala cauză a fost lotul redus numeric – în fiecare an am abordat la fel campionatul cu 15-16 jucători în lot, dar anul acesta au intervenit multe accidentări și am fost nevoiți ca la fiecare meci să improvizăm pe posturi! Și faptul că nu acordăm nicio bonificație financiară     a făcut ca jucătorii să nu fie prezenți la fiecare meci – nu cred că am avut mai mult de două meciuri, în întreg sezonul, când au fost prezenți toți jucătorii! O altă cauză ar fi arbitrajul, deși nu este o acuză și nu îmi place să dau vina pe el, dar anul acesta mai mult decât oricând am avut 3-4 meciuri cu greșeli împotriva noastră care au dus la rezultate nefavorabile!”, ne-a spus Iulian Oprea.

Președintele – principalul vinovat! 

Întrebat de remarcații sezonului Iulian Oprea ne-a spus că nu este cazul, cel puțin la echipa de seniori, în același timp președintele se învinovățește pentru parcursul slab al clubului din acest sezon. ”În condițiile de mai sus nu cred ca putem vorbi de remarcați la seniori, dar nici nu este ok să spun cine m-a dezamăgit dintre jucători pentru că principalul vinovat de rezultatele slabe, sunt eu! Poate m-au dezamăgit când au lipsit de la meciuri nu ca și evoluție!”, ne-a spus Iulian Oprea. Chiar dacă echipa de juniori a terminat sezonul cu o clasare pe locul șapte, președintele Iulian Oprea are și câțiva remarcați din echipă: ”La juniori pot spune ca s-au remarcat Nicușor Caloianu (căpitanul echipei), Mirel Lupea, Ruben Lumina, Mădălin  Călin și Dan Buliga – cel din urmă făcând pasul pe final de sezon către echipa mare și fiind de remarcat și acolo!”.

Despre viitoarea participare a clubului în cele două competiții județene Iulian Oprea ne-a spus: ”Legat de perspectivele pentru viitorul campionat aș prefera să discutăm după data de 15.08.2018 când voi avea un răspuns de la anumiți sponsori în privința finanțării pentru următorul sezon! Oricum, ca în fiecare an dorim o clasare în primele 5 echipe la seniori și pe podium la juniori”.

”Partea pecuniară a fost ca și inexistentă până acum”

Legat de beneficiile financiare ale jucătorilor Iulian Oprea ne-a declarat că acestea sunt egale cu zero! ”Activitatea ne-o desfășurăm în cadrul bazei sportive Siderurgistul. Partea pecuniară a fost ca și inexistentă până acum atât din cauza resurselor financiare reduse, dar și neclaritatea legislativă cu privire la acest aspect – am încercat să aflu o modalitate corectă juridic de a acorda o remunerație jucătorilor și am primit 3 răspunsuri diferite de la 3 instituții abilitate! Legea încă nu este clara cu privire la acest aspect sau este interpretabilă”.
Quantum Club Galați este una dintre cele trei echipe de fotbal gălățene, alături de SC Oțelul în Liga a III-a și colega de eșalon CSU ”Dunărea de Jos”. Despre situația la zi a fotbalului din Galați Iulian Oprea a spus: ”Cu siguranță nu este o situație prea bună pentru fotbalul gălățean având în vedere că nu avem nicio echipă în primele două eșaloane fotbalistice! Oțelul a avut o serie foarte grea și era destul de greu să reușească promovarea în condițiile în care au schimbat aproape tot lotul cu puțin timp înainte de începutul campionatului – îmi pun mari speranțe ca odată cu reîntoarcerea domnilor Stelian Bordeianu și Valentin Ștefan, vor reuși promovarea în acest an și pe această cale le urez succes”.
În legătură cu CSU, și ei au căzut la tragerea la sorți cu cel mai tare adversar posibil – o echipă cu o situație financiară bună și cu un lot de jucători experimentați! Oricum, pentru prima participare de la înființare și cu un lot de jucători tineri cred că CSU merită felicitări atât pentru Cupă cât și pentru campionat mai cu seama ca au câștigat în detrimentul unei echipe cu jucători mult mai experimentați cum este Zimbrul Slobozia Conachi”, a încheiat Iulian Oprea.