Fotbalul continuă la Ivești. ”Vom lupta pentru o clasare în plutonul fruntaș”

2

Ocupanta locului trei în sezonul recent încheiat din Liga a IV-a, Gloria Ivești este în vacanță, reluarea pregătirilor pentru noul sezon din primul eșalon județean este programată pentru a doua parte a lunii august. Conform președintelui Sebastian Boboea, după ce vor reveni la pregătiri cei de la Gloria au în plan și stabilirea de câteva jocuri amicale.A
fost un sezon istovitor pentru noi, ne-am clasat pe podium datorită
efortului depus de fiecare jucător în parte, așa că toți au liber la
odihnă și relaxare până la mijlocul lunii. Apoi, ne vom întâlni pentru a
stabili și două meciuri amicale înainte de începutul sezonului”
, ne-a spus Sebastian Bobocea.

Transfer în Liga a III-a de la Gloria Ivești

În sezonul ce va debuta la finalul lunii august/începutul lunii septembrie pentru Gloria Ivești nu vor evolua câțiva jucători ce au plecat de la Echipă. Unul dintre ei, Claudiu Racoviță, a făcut pasul în Liga a III-a, al doilea marcator al echipei sezonul trecut va juca începând din toamnă pentru cei de la CS Făruei, gruparea promovată recent în al treilea eșalon. ”Din
păcate, lotul nostru s-a subțiat considerabil din cauza transferurilor,
la CS Faurei, Liga a III-a, a lui Claudiu Racoviță, angajării în alt
județ sau plecării în străinătate. Le dorim tuturor mult succes în ce
și-au propus și ce fac și le mulțumim pentru ce au făcut pentru echipa
noastră”
, a spus despre lot Sebastian Bobocea.
 

”Vom continua să luptăm pentru o clasare pe podium”

Chiar dacă a rămas fără o serie de jucători Gloria Ivești va continua să fie una dintre echipele puternice ale județului. Președintele Sebastian Bobocea ne-a spus că gruparea din Ivești își va completa lotul de jucători pentru un nou sezon în care își va propune o clasare în primele locuri. ”Fotbalul, însa, va merge în continuare la Ivești şi ar fi păcat
să nu fie aşa având în vedere grupul format și atmosfera de aici. Vom continua în noul sezon să luptam pentru o clasare în plutonul fruntaș din Liga a IV-a. Vrem să facem o echipă mai puternică, deja discutăm cu câţiva jucători noi pe care îi vrem alături”
.

Obiectiv – clasarea pe podium 

Pentru noua ediție de campionat președintele de la Gloria Ivești ne-a spus că lupta pentru primul loc se va da între echipele cu posibilități financiare. ”Noua ediţie de campionat a Ligii a patra de fotbal va aduce dueluri interesante cu siguranță. Aceeași luptă între cele două echipe care dispun de cele mai bune condiții financiare, Universitatea și Zimbrul, și lupta pentru podium cu echipe muncitoare cum suntem noi, Braniștea sau Tulucești. Sper să repetăm performanța de anul trecut, un loc trei, zic eu meritat având în vedere rezultatele directe atât cu Unirea Braniștea, victorie atât acasă la noi cât și în deplasare, sau cu echipa din  Tulucești”, ne-a spus Sebastian  Bobocea, despre viitorul sezon de Liga a IV-a.