Naționala lui Florin Nini a preluat conducerea în Grupa A de la Europeanul U 16

14
foto: F.R. Baschet
Echipa națională sub 16 ani a României, pregătită de antrenorul gălățean Florin Nini, a obținut al treilea succes la Campionatul European, U 16, Divizia B, competiție ce se dispută în aceste zile în Bosnia și Herțegovina, la Sarajevo. 
”Tricolorii” lui Florin Nini au jucat sâmbătă cu echipa similară a Portugaliei, echipa ce ocupa primul loc în Grupa A după primele două jocuri, și s-a impus cu scorul 67 – 58. Primul sfert a fost câștigat de selecționata Portugaliei cu scorul 18 – 17, parțialul secund a fost câștigat de băieții lui Florin Nini cu 16 – 15, astfel că la pauza mare cele două echipe se aflau la egalitate, scor 33 – 33. La reluare România U 16 a câștigat ambele sferturi, 16 – 12, al treilea parțial și 18 – 13 ultima secvență. 
După primele trei etape de la FIBA U 16 European Championship, Division B, România conduce în Grupa A cu 3/0 la general, singura echipă fără înfrângere din grupă. După o zi de pauză, luni, selecționata lui Florin Nini va juca cu echipa Irlandei, iar în ultimul meci din grupă România U 16 va juca cu selecționata Luxemburg.    
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal