Federația Română de Fotbal a anunțat programul jocurilor din turul patru național din Cupa României, fază a competiției în care vor intra în joc echipele de liga secundă, dar și câștigătoarele din fazele precedente. Singura reprezentantă a Galațiului, Sporting Liești, va juca în turul patru al Cupei cu o colegă de eșalon/serie, CSM Focșani – împerecherea celor două echipe fiind făcută de FRF după criteriul geografic.
Jocul este programat să se dispute marți, 11 septembrie, de la ora 16.30, pe stadionul Milcovul din Focșani. Clubul din Focșani găzduiește jocul de Cupă datorită clasării mai slabe în ediția trecută a Ligii a III-a. Turul patru național al Cupei României este ultimul înaintea 16 – imilor, fază a competiției în care vor participa echipele din Liga I. Sezonul trecut Sporting Liești a ratat la loviturile de departajare calificarea în 16 – imi în urma jocului cu echipa de liga secundă Dacia Unirea Brăila.
Altfel, pentru Sporting Liești urmează jocul din etapa a III-a din Liga a III-a pe terenul celor de la SCM Gloria Buzău.