Avântul Vânători și Victoria Independența s-au anihilat reciproc în etapa a VI-a din Liga a IV-a

1
foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
După victoria de etapa trecută, scor 6 – 3, de pe terenul celor de la Agrostar Tulucești, cei de la Avântul Vânători au revenit pe terenul sintetic al stadionului Dunărea, de data asta din postura de echipă gazdă în jocul cu Victoria Independența. 
Echipa din Vânători – revelația începutului de sezon, nu a mai avut aceeași prestație în ofensivă precum în jocul cu Tuluceștiul, Alexandru Sava sau Cosmin Dragomir au hărțuit defensiva adversă, însă fără efect pe tabelă. De partea cealaltă, Nicu Butuc a fost cel mai activ jucător în ofensivă al echipei din Independența. Totuși, Vânătorul putea câștiga tote cele trei puncte puse în joc, în finalul meciului Cosmin Dragomir a irosit o ocazie importantă de a înscrie, după ce a lobat portarul, ieșit în întâmpinare în careul de 16 metri, a trimis spre poartă, dar un fundaș de la Independența a scos de pe linia porții. 

Remiza cu Victoria Independența lasă în afara podiumului Avântul Vânători, după șase etape echipa din Vânători este pe locul cinci în clasamentul la zi cu 11 puncte. Pentru Victoria Independența a fost prima remiză din acest sezon, iar în clasament Victoria este pe locul 8 cu 7 puncte din 5 jocuri. În etapa a VII-a Victoria Independența va juca pe teren propriu cu campionii de la CSU ”Dunărea de Jos”, iar Avântul Vânători va juca pe terenul celor de la Juventus Toflea.