Ca un fanatic al fitness-ului scriind din mijlocul unui an de călătorii constante, jurnalistul Nick Hilden de la Menshealth.com știe că nu e deloc ușor. Din fericire, trăim într-o eră în care avem la dispoziție din ce în ce mai multe instrumente tehnologice care să facă antrenamentul tău sportiv la fel de mobil ca valiza cu rotile.
Iată deci 5 aplicații care să te ajute să îți menții stilul sportiv chiar în timpul unei perioade cu multe decolări și aterizări prin toate colțurile lumii.
Gratis
După experiența lui Nick Hilden, nicio aplicație nu a fost mai utilă decât MyFitnessPal. Când vine vorba de contorizat caloriile, aplicația asta face lucrurile să meargă foarte ușor și naural, cu atât mai mult cu cât cuprinde o bază de date cu produse alimentare din toată lumea.
Înregistrarea valorilor nutritive a ceea ce mănânci se bazează pe un scanner pentru codurile de bare, ceea ce face nenecesară introducerea manuală a datelor.
2. MapMyRun de la Under Armour
Gratis, cu posibilitatea de a face achiziții suplimentare
Desigur că există o mulțime de aplicații care să înregistreze alergările, dar MapMyRun e grozavă din două motive. În primul rând, pentru că poate fi conectată la MyFitnessPal și deci îți poate furniza date mai corecte și complete despre caloriile arse și cele consumate.
În al doilea rând, îți oferă o grămadă de idei de trasee de alergare din toată lumea, pe baza experienței altor utilizatori. E, deci, o metodă foarte bună de a face cunoștință cu un oraș nou. O poți considera ghidul tău digital personal.
3. Sleep Cycle
Gratis, cu posibilitatea de a face achiziții suplimentare
Somnul prost are unele din cele mai devastatoare efecte asupra stării tale fizice dar și psihice. Iar atunci când schimbi fusurile orare, nu e deloc de mirare un somn mai prost și mai puțin decât cel normal. Sleep Cycle însă te poate ajuta să depășești cu brio problema.
Dacă pui telefonul pe noptieră sau sub pernă, microfonul sau acelerometrul îți va urmări mișcările pentru a evalua calitatea odihnei de care ai parte. Aplicația te poate trezi la momentul optim, în cea mai ușoară fază a somnului, așa încât să fii perfect odihnit.
4. Aaptiv
$14.99/lună, $99/an
Dacă vrei să îți diversifici antrenamentele, cea mai bună metodă de a sparge rutina flotărilor și a genuflexiunilor e să devii „profi”. Tocmai de aceea, poți folosi aplicația asta ca pe antrenorul tău personal.
Aaptiv oferă antrenamente audio pentru o mulțime de tipuri de activitate, de la alergare, la yoga, la exerciții de forță, sub conducerea unor instructori de înaltă clasă. E adevărat că pentru asta trebuie să plătești o taxă lunară, dar dacă găsești programul potrivit, e foarte posibil ca aplicația să facă lucrurile mai simple și acasă.
***
Câteva sfaturi de final
Paul Jospeh, co-fondator al Health and Fitness Travel, te sfătuiește să „ai mereu la tine gustările tale preferate care să-ți dea energia de a merge cu elan mai departe. Nu uita să îți iei și costumul de baie. În caz că hotelul are o piscină, câteva bazine n-au ce să facă rău niciodată. Aș recomanda și o geantă sportivă, ca să poți păstra separat hainele cu care transpiri la sport”.
Nu uita să planifici lucrurile din timp. De exemplu, atunci când faci rezervările, ar fi o idee bună să vezi ce opțiuni de fitness ai prin preajma locului dorit.
Până la urmă, cu o bună planificare și cu instrumentele tehnologice la dispoziție, nu-i deloc așa de greu să te menții în formă atunci când călătorești.