CSM Galați începe sâmbătă returul în Divizia Națională de Seniori

4
Chiar dacă au susținut un singur joc în tur, rugbyștii de la CSM Galați vor debuta sâmbătă, 20 octombrie, în returul Grupei Centru – Sud din Divizia Națională de Seniori. De la ora 15.00, pe stadionul ”Parcul Copilului” din Capitală, gruparea gălățeană va juca cu cei de la RC Grivița București. A doua adversară a gălățenilor din acest sezon este nou promovată în liga secundă după comasarea Diviziei Naționale de Seniori și Diviziei A. 
În acest sezon bucureștenii au jucat două meciuri, ambele pierdute, 0 – 33 pe terenul liderului CS Năvodari și 20 – 28 pe propriul teren cu RC Bârlad. Gălățenii de la CSMG au susținut un singur joc în acest sezon, pierdut 16 – 51 la Bârlad. 
Jocul dintre RC Grivița și CSM Galați se va disputa în cadrul etapei a VI-a, prima din retur, deși cele două echipe nu au jucat meciul din prima etapă a turului. De altfel, jocul din tur, din prima etapă a campionatului, a fost reprogramat să se dispute pentru 27 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul Municipal.