Vălmărenii – derby de clasament cu Flacăra Pechea în Liga a V-a

3
După ce s-au impus categoric runda trecută în derby-ul cu ACS Lascăr Schela, echipă ce ocupa locul secund înaintea etapei, liderul autoritar din Liga a V-a, Avântul Valea Mărului va avea parte de un nou derby de clasament în etapa a VI-a. Duminică, 28 octombrie, pe propriul stadion, ”Prof. Costică Popovici” din Valea Mărului, cei de la Avântul vor juca cu Flacăra Pechea. 
Vălmărenii nu au adversar în Liga a V-a, după șase etape au maximum de puncte, 18, golaveraj 38 – 2, în precedentele jocuri s-au impus categoric: 8 – 0 pe terenul celor de la ACS Lascăr Schela, 7 – 0 cu Viitorul Umbrărești, 4 – 0 la Piscu, 9 – 1 cu Voința Cișmele sau 10 – 0 cu Zorile Grivița. Oaspeții de la Flacăra Pechea, locul doi 10 puncte, nu au pierdut, pe teren, nici un joc în acest sezon. Singura sincopă a echipei din Pechea a fost în etapa a III-a, pe terenul celor de la Mălina Smârdan, joc omologat de Comisia de Disciplină AJF Galați cu socrul 3 – 0. După șase etape Flacăra Pechea este pe locul doi în clasament cu zece puncte, golaveraj 17 – 9.