Avântul Valea Mărului – campioană de toamnă în Liga a V-a cu trei etape înante de finalul turului

65
În al doilea eșalon județean, Liga a V-a, s-au disputat duminică jocurile din etapa a X-a. Scorul etapei a fost realizat de liderul neînvins al ligii Avântul Valea Mărului. Vălmărenii s-au impus cu scorul 7-1 la Hanu Conachi cu cei de la Unirea. Oaspeții s-au mai impus în alte două jocuri, Foresta Șendreni a învins cu scorul 2-1 la Vlădești, pe cei de la Prutul, iar Inter Tudor Vladimirescu s-a impus cu scorul 4-1 pe terenul ultimei clasate Zorile Grivița. ACS Lascăr Schela și Siretul Piscu au încheiat la egalitate, scor 2-2, singura remiză a etapei. Gazdele s-au impus în celelalte două jocuri ale etapei, Mălina Smârdan a învins cu scorul 4-2 Avântul Matca, iar Flacăra Pechea a trecut cu scorul 3-0 de Voința Cișmele.  Viitorul Umbrărești a stat.
Avântul Valea Mărului conduce în Liga a V-a cu 30 de puncte, 10 jocuri, 10 victorii, golaveraj 62 – 5.  Vălmărenii au 11 puncte mai mult decât echipa de pe locul doi și nu mai pot fi detronați din fruntea Ligii a V-a, la finalul turului, deși mai sunt de disputat trei etape din prima parte a campionatului.
Flacăra Pechea este pe doi cu 19 puncte, 9 jocuri, Mălina Smârdan ocupă locul trei cu 16 puncte, 8 jocuri, fosta campioană este urmată de Viitorul Umbrărești, 15 puncte, 9 jocuri, și ACS Lascăr Schela, 14 puncte, 9 jocuri.
Etapa a XI-a, din cele 13 ale turului, programează jocurile: Avântul Valea Mărului – Zorile Grivița, Avântul Matca – Unirea Hanu Conachi, Foresta Șendreni – Mălina Smârdan, Voința Cișmele – Prutul Vlădești, Siretul Piscu – Flacăra Pechea, Viitorul Umbrărești – ACS Lascăr Schela, Inter Tudor Vladimirescu stă.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal