Vălmărenii – cinci goluri pentru a noua victorie în Liga a V-a

53
Derby-ul etapei a IX-a din Liga a V-a, al doilea eșalon județean, Avântul Valea Mărului, (locul 1), – Mălina Smârdan (locul 2), s-a încheiat cu victoria previzibilă a gazdelor. Vălmărenii s-au impus cu scorul 5-1, victoria cu fosta campioană a Ligii a V-a fiind a noua consecutivă pentru Avântul Valea Mărului în actuala ediție de Liga a V-a.

A treia triplă din sezon pentru veteranul Romeo Buteseacă!

În jocul cu cei de la Smârdan pentru vălmăreni au marcat: Romeo Buteseacă – o triplă, Vasilică Popa și Cosmin Gârleanu. Pentru veteranul Romeo Buteseacă, 40 de ani, este a treia triplă din acest sezon, a doua consecutivă, precedentele jocuri în care Buteseacă a marcat de trei ori a fost cu ACS Lascăr Schela și Prutul Vlădești. De altfel, cu excepția jocului cu Avântul Matca, din runda inaugurală, Buteseacă a marcat etapă de etapă pentru Avântul Valea Mărului. Câte un gol cu Viitorul Umbrărești, Siretul Piscu, Voința Cișmele, duble în jocurile cu Foresta Șendreni și Flacăra Pechea și triple cu ACS Lascăr Schela, Prutul Vlădești și Mălina Smârdan.

Nouă victorii din nouă jocuri pentru vălmăreni în Liga a V-a

Victoria cu Mălina Smârdan este a noua consecutivă pentru Avântul Valea Mărului de la revenirea în fotbalul județean gălățean. În clasament vălmărenii conduc cu 27 de puncte, 9 jocuri, 55-4 golaveraj, 11 puncte mai mult decât echipa de pe locul doi Flacăra Pechea. De altfel, vălmărenii au întâlnit în ultimele etape echipele de pe locul doi din al doilea eșalon județean, de fiecare dată liderul și-a schimbat urmăritoarea. În etapa a X-a Avântul Valea Mărului va juca pe terenul celor de la Unirea Hanu Conachi, urmând ca în etapa a XI-a să joace pe teren propriu cu Zorile Grivița – ultima clasată din Liga a V-a.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal