CSM Arcada a încheiat turul cu o nouă dezamăgire cruntă!

164

Echipa de volei masculin CSM Arcada a terminat turul de campionat în aceeași notă în care au fost evoluțiile din prima parte a campionatului – dezamăgitoare.

Trupa gălățeană a pierdut în ultima etapă din tur cu scorul 1-3! (-23, -23, 18-, -19), pe terenul celor de la Dinamo București, o echipă de mijlocul clasamentului.

Înfrângerea de la București distanțează CSM Arcada la nouă puncte de echipele de pe primele două locuri din clasament, SCMU Craiova și VM Zalău. Craiova și Zalăul conduc în Divizia A1 cu câte 28 de puncte, în timp ce Arcada este pe trei cu 19 puncte, la egalitate cu echipa de pe locul patru CSM București.

Pentru Dinamo victoria cu CSM Arcada este abia a patra de trei puncte, precedentele jocuri încheiate cu toate punctele câștigate de Dinamo au fost cu VCM Piatra Neamț, locul 11, ultimul, Explorări Baia Mare sau CSM Câmpia Turzii, cele trei echipe sunt codașe în clasamentul Diviziei A1. În palmaresul celor de la Dinamo din acest sezon mai figurează și o victorie 3-2 pe terenul celor de la U Cluj, echipa de pe locul zece, penultimul.

În prima etapă din retur CSM Arcada va juca pe teren propriu cu CSM Câmpia Turzii, 26 ianuarie. Până la jocul din prima etapă a returului CSM Arcada are programat debutul în Cupa României, 19 ianuarie, pe terenul CSM București.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal