Punct câștigat pe terenul campioanei pentru CSM Galați

592

Hocheiștii de la CSM Galați au câștigat un punct în primul joc disputat pe terenul celor de la SC Miercurea Ciuc, campioana și liderul la zi din Campionatul Național de Seniori.  După trei reprize încheiate la egalitate, scor 2-2, 1-1, 1-1, formația harghiteană și-a adjudecat victoria în repriza suplimentară de prelungiri, scor 5-4.

Spot Club s-a desprins la 2-0, după golurile marcate de Csanad Fodor și Norbert Rokaly, golul doi marcat de harghiteni în situație de superioritate numerică. În finalul primei reprize CSM Galați a egalat, cu două goluri marcate în două minute. Albert Zagidulin a marcat pentru 2-1 în minutul 19, Vitaly Kiricenko, cu 24 de secunde înainte de pauză a egalat la doi.

În minutul 12 din treimea secundă harghitenii s-au desprins la 3-2, Fodor a marcat în superioritate numerică, dar după două reprize s-a intrat la egalitate, scor 3-3, Mikhail Rybalko a egalat la trei, gol marcat în situație de superioritate numerică.

Gălățenii au preluat conducerea pentru prima oară în jocul de la Miercurea Ciuc în minutul 46, prin Alexandr Neznamov. Gazdele au egalat la patru cu nouă minute înainte de final, gol Radim Valchar. 4-4 a fost și scorul după primele trei reprize. Defensiva gălățeană a rezistat în finalul jocului, chiar dacă asupra ei s-a declanșat o avalanșă de eliminări, șapte la număr. Golul victoriei a fost marcat de formația harghiteană după 2.55 minute din repriza suplimentară prin Tihamer Becze.

La finalul jocului raportul șuturilor a fost favorabil gălățenilor, 39-31, conform statisticii oficiale distribuția pe reprize a fost: 17-10, 13-7, 7-13, 2-1.

Joi, de la ora 18.30, este programat, tot la Miercurea Ciuc, al doilea joc dintre cele două echipe.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu