Studenții au făcut primele transferuri pentru retur

968
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Lider în Liga a IV-a, cu avans de două puncte față de principala urmăritoare, echipa Universității ”Dunărea de Jos” din Galați a realizat primele transferuri pentru partea a doua de campionat.

Conform antrenorului echipei, profesorul Cătălin Savu, din retur pentru CSU ”Dunărea de Jos” vor evolua doi jucători cu experiență, cu promovări în Liga a III-a la activ, Daniel Lovin și Robert Ciurea.

Daniel Lovin, mijlocaș, 25 de ani. Ultima echipă la care a jucat este Sporul Chiscani, Brăila, în Liga a III-a. Format la Centrul de Copii și juniori de la Oțelul, Daniel Lovin a jucat timp de cinci sezoane pentru Sporting Liești, echipă cu care a promovat în Liga a III-a. După despărțirea de Sporting Liești a jucat, în tur, pentru brăilenii de la Sportul Chiscani, Liga a III-a.

Robert Ciurea, fundaș, 23 de ani. Format la Centrul de Copii și juniori de la Oțelul, Ciurea a mai jucat pentru cele două echipe ale fostului club Oțelul. În perioada junioratului a evoluat pentru Academia Gheorghe Hagi. A mai jucat la Metalosport, în Liga a III-a, și chiar în Liga a II-a cu ultima echipă de la FC Oțelul.

În sezonul 2016-2017 a fost artizanul promovării Oțelului în Liga a III-a. Din postura de căpitan fundașul stânga a marcat golul cu care formația gălățeană a promovat în Liga a III-a, în returul barajului cu Unirea Mircești. Ultima oară, în tur, a jucat în Liga a III-a pentru Delta Tulcea. În al treilea eșalon Robert Ciurea a mai evoluat pentru Sporting Liești.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal