Ciocan: ”Am trăit destul în ringul profesionist, nu am de ce să nu merg la Ortiz acasă”

237

Pugilistul gălățean Cristian Ciocan, revine în ring la începutul lunii martie, sâmbătă, 2 martie. În direct la Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, pugilistul gălățean Cristi Ciocan a vorbit despre următorul său adversar: ”Luis Oritz este un cubanez, provine dintr-o școală foarte bună de box, boxer foarte tehnic, fost campion olimpic. Dar asta e, eu sunt unde sunt, trebuie să îmi asum orice risc, știu unde am intrat. Un boxer destul de periculos, dar eu am mai boxat cu oameni tari, am mai boxat și cu Povetkin și cu Fury, cred că am trăit destul în ringul profesionist, și nu am de ce să nu merg acolo”.

Cel supranumit Hammer a mai spus la Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, că va boxa în premieră, la profesioniști, cu un stângaci. ”Nu se aseamănă cu nimeni dintre precedenții mei adversari. Este stângaci, nu cred că am mai boxat cu stângacii, poate la amatori. Este un boxer destul de dur, de genul lui Larsen, un boxer destul de dur îl ajută tehnic, școala cubaneză. Eu sunt încrezător în mine știu ce pot, de asta și merg acolo, vreau să fac un meci pe cinste și să îmi văd de drum”.

Legat de bursa pe care o va încasa la meciul cu Ortiz, pugilistul gălățean a spus: ”Înaintea bursei eu mă bucur că pot merge să boxez în State cu un boxer de top. Cred că oricine și-ar dori să boxeze cu oamenii de top, cel puțin cu Ortiz, un sportiv în top 10 mondial. Este ”cireașa de pe tort”. Mă bucur că pot avea meciul acolo, chiar dacă a venit cam devreme, nu am avut pauză, dar îmi asum riscul și merg acolo”, a încheiat Ciocan.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal