CSM Galați a câștigat și al doilea meci cu CSHC Marton Aron Sândominic

344
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Hocheiștii seniori de la CSM Galați au câștigat și al doilea meci, din tripla de la Galați cu cei de la CSHC Marton Aron Sândominic. Formația gălățeană s-a impus cu scorul 20-0 (11-0, 5-0, 4-0), în fața harghitenilor, echipă formată în exclusivitate din jucători sub 23 de ani (Sapientia U 23).

Cel mai bun marcator al jocului a fost Igor Fefelov cu 7 puncte, un gol și șase pase decisive. Printre marcatorii de la CSM Galați s-a aflat și Dragoș Petrică. Sportivul gălățean, eligibil și pentru echipa de juniori sub 18 ani a clubului, a încheiat jocul cu trei puncte, un gol și două pase decisive.

 CSM Galați:

  • Alexandru Popa, Beres Szilard (rezervă)  – portari;
  • Denys Petrukhno, Evgeny Yemelyanenko, Hildebrand Szabolcs, Mikhail Rybalko, Ciprian Țapu, Cătălin Berdilă, Pal Zsombor – fundași;
  • Albert Zagidulin, Alexandr Neznamov, Deniz Zabludovscky, Alexei Baskov, Igor Fefelov, Vitali Kiricenko, Anton Butochnov, Adrian Irimia, Marius Mărcuș, Dragoș Petrică – atacanți;
  • Vadim Shakraichuk, Cornel Chiriță – antrenori.

După victoria de sâmbătă formația gălățeană se menține pe locul trei în clasament cu 62 de puncte, trei puncte mai puțin decât echipa de pe locul doi, Corona Brașov, dar și trei meciuri mai puțin decât echipa din Brașov.

Duminică, de la ora 11.00, cele două echipe vor susține ultimul meci din tripla de la Galați.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal