Avântul Vânători revine de la 0-1, preia conducerea, dar rămâne fără oponent în momentul de apogeu al jocului

330

Nici al doilea meci al zilei de sâmbătă din Liga a IV-a nu s-a încheiat în cele 90 de minute regulamentare. Pe terenul din Vânători, formația locală Avântul, s-a impus cu scorul 2-1, în jocul cu Viitorul Costache Negri, în cele aproape 55 de minute cât a ținut jocul.

Prima parte s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după o repriză echilibrată în care cele două echipe au marcat, dar au și irosit șanse importante de a înscrie.

Oaspeții au deschis scorul, după aproape un sfert de oră de joc, gol direct din lovitură liberă din marginea careului de 16 metri, lateral. Formația din Costache Negri a trecut și pe lângă 2-0, după ce au trimis în bară un șut bun.

Gazdele au echilibrat jocul, iar după aproape 30 de minute de joc Cosmin Dragomir a egalat, prin intermediul unui șut din marginea careului de 16 metri, cu vânt de față. De altfel, pe tot parcursul primei reprize, pe lângă formația din Costache Negri, gazdele au avut de înfruntat un adversar greu de stăpânit, vântul puternic care a suflat în fața lor.

La pauză formația de lângă Galați putea intra cu avantaj, dar Alexandru Misăilă a trimis milimetric pe lângă stâlpul din stânga porții formației din Costache Negri, din marginea careului de 16 metri, ușor în lateral.

Repriza a doua a debutat cu o serie de ocazii ale gazdelor, cea mai mare a fost cea a lui Cosmin Dragomir. După aproape zece minute din partea secundă Alexandru Misăilă a marcat pentru 2-1, reușită ce a declanșat furia jucătorilor din Costache Negri.

Imediat componenții echipei din Costache Negri s-au năpustit asupra asistentului pentru a protesta legat de o posibilă poziție de ofsaid la golul doi marcat de Avântul Vânători.

Protestele au ținut minute în șir, arbitrul a împărțit cartonașe galbene și roșii oaspeților, iar punctul culminant a fost declanșat de căpitanul formației din Costache Negri, cel care a ”ordonat” retragerea de pe teren.

Nici intervenția observatorului jocului nu a înduplecat formația din Costache Negri să revină în joc, într-un moment în care gazdele au început asediul spre poarta celor de la Viitorul.

După cele trei puncte acumulate din jocul cu formația din Costache Negri gruparea din Vânători ajunge la 21 de puncte și se situează în zona locurilor 7-8. Cu 7 puncte, acumulate în 16 jocuri, Viitorul Costache Negri este pe locul 13, penultimul, în Liga a IV-a.

Pentru Avântul Vânători urmează meciul de pe stadionul Municipal din Tecuci, cu nou promovata Victoria, iar Viitorul Costache Negri va primi replica, pe teren propriu, a liderului, CSU ”Dunărea de Jos”.


FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal