Sergiu Stancu: Avem nevoie de suportul publicului

57
Foto: Sportul Ilustrat

Echipa masculină de volei CSM Arcada s-a impus cu scorul 3-1 în jocul cu Unirea Dej, unul din ultimele meciuri din sezonul regulat al formației gălățene.

Legat de victoria cu formația din Dej antrenorul de la CSM Arcada, Sergiu Stancu, a spus: ”Știam că întâlnim o echipă motivată, o echipă care, pe bună dreptate, își dă viața pe teren pentru a prinde primele șase locuri, play-off-ul de șase. Să nu uităm că în tur echipa din Galați a pierdut un punct la Dej. S-a văzut și în seara aceasta că am avut de partea cealaltă a fileului o echipă bună a campionatului”.

Tehnicianul formației gălățene a mai spus că în acest sezon obiectivul echipei este câștigarea Cupei și a campionatului. ”Cu siguranță ne așteaptă meciuri foarte grele, mai avem 12 etape din acest sezon, incluzând aici și play-off-ul. Avem nevoie de suportul publicului pentru aceste meciuri. Suntem într-un moment bun, am recuperat niște puncte, ne vom apropia de echipele din față cu obiectiv Cupa și campionatul. Campionatul se va juca până în ultima etapă, este un campionat foarte echilibrat”, a spus Sergiu Stancu.

CSM Arcada este pe locul trei în clasamentul din Divizia A1 cu 37 de puncte din 16 jocuri. Pentru echipa gălățeană urmează un nou meci pe teren propriu joi, 7 martie, de la ora 16.00, cu U Cluj-Napoca.


FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal