Șoimii Dunăreni 2009 – campioana Cupei Inizio Junior

499

Micuții fotbaliști de la Școala de Fotbal Șoimii Dunăreni adună trofee după trofee în visteria clubului gălățean. Două dintre grupele clubului au obținut, recent, performațe notabile la competițiile la care au participat.

Grupa de copii născuți în anul 2009 au câștigat Cupa Inizio Junior de la Focșani, competiție desfășurată la Baza Valentino din Focșani. Grupa de la turneul vrâncean a fost încheiată de formația gălățeană cu două victorii, 3-0 cu cei de la FC Bacău, (Academia Cristian Ciocoiu), și 7-2 cu ACS Costin Cătălin.

În semifinală Șoimii Dunăreni au trecut de Inizio Focșani cu scorul 3-2, după executarea loviturilor de departajare, la finalul timpului regulamentar scorul era egal 2-2. Finala a fost adjudecată de Șoimii Dunăreni cu cu scorul 2-0 în fața celor de la Star Brăila.

Lotul șoimilor de la turneu a fost: Eduard Pașcanu, Andrei Franciscatos – portari; Matei Vișan, Daniel Iurea, Răzvan Zebega, Rareș Chirilă, Tudor Tăbuș, Andrei Cristea, Matei Mihalea, David Vlad – jucători de câmp. Antrenor: Bogdan Crăciun.

Grupa 2011 – locul trei la Cupa Prosport Focșani

În paralel cu trofeul câștigat la categoria 2009, grupa de copii născuți în anul 2011 a încheiat pe podium, locul trei, Cupa Prosport Focșani de la Odobești. Formația gălățeană a început turneul cu o victorie scor 13-0 cu cei de la ACS Costin Cătălin, grupa fiind câștigată după ce s-a impus cu 3-1 în meciul cu cei de la Metalul Buzău.

Semifinala a fost pierdută la limită, scor 5-6 cu harghitenii de la FK Miercurea Ciuc, iar în finala mică a fost câștigată cu scorul 4-0 în fața celor de la Kinders Brașov.

Lotul formației gălățene de la turneu a fost: Albert Mihalea, Ispiriliu Ianis, Flavius Cană, David Guiță, Eduard Cristea, Raul Șandragan, Albert Neagu, Favian Oblîncescu, Cezar Roman. Antrenori: Bogdan Crăciun și Ciprian Milea.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal