De senzație! Quantum revine de la 1-3 și învinge Braniștea cu 3 goluri marcate în ultimele 5 minute!

583

Etapa a XVII-a din primul eșalon județean s-a încheiat cu, probabil, cel mai spectaculos meci al sezonului. Pe sinteticul de la Siderurgistul Quantum Club Galați – echipa momentului în Liga a IV-a, a primit replica celor de la Unirea Braniștea, una dintre echipele de top din al nostru campionat, formație ce etapa trecută a pierdut pe final cu viceliderul.

După calculele hârtiei formația din Braniștea pornea favorită, dar cei de la Quantum au demonstrat de ce sunt revelația returului. Cu cinci minute înainte de finalul jocului oaspeții conduceau cu scorul 3-1, (pentru Quantum a marcat Bogdan Petrică), și părea că învingătoarea este decisă.

Dar, Emanoil Dodan, în minutul 86, a pornit cursa de urmărire. Dodan a transformat o lovitură liberă, iar cu patru minute înainte de final Braniștea mai avea avantaj doar un gol, 3-2.

În minutele de final ale jocului, 89 și 90, a ieșit la rampă Petrică Stase. Acesta a obținut două lovituri de pedeapsă, ambele transformate de Adrian Huhulea, iar gălățenii de la Quantum au răsturnat scorul în favoarea lor, 4-3 fiind și scorul final.

Conform conducătorilor de la Quantum este cea mai spectaculoasă revenire din istoria clubului înființat în anul 2011. ”Au mai fost câteva, una asemănătoare într-un meci la Matca, cu câțiva ani în urma, dar nu cu o echipă așa valoroasă precum cea din Braniștea”, ne-a spus Iulian Oprea președintele de la Quantum Club Galați.

Formația de start a celor de la Quantum a fost: Padurariu – Roșca, Lupu, Pamfilie, Damian, Stegaru, Huhulea (căpitan), Cărare, Petrică, Dodan si Stase. Au mai intrat Verner si Ioniță.

După parcursul din retur Quantum Club Galați este pe locul patru cu 28 de puncte, 17 jocuri, la doar un punct de top 4, poziția a patra fiind ocupată de Unirea Braniștea. Pentru formația gălățeană urmează meciul de pe terenul viceliderului Zimbrul Slobozia Conachi.



FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal