Debut în lupta pentru titlu. Luni și marți, la Galați, primele meciuri din finala CSMG-Corona

365
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Echipa de hochei de la CSM Galați va juca luni și marți, 15-16 aprilie, primele două meciuri din finala Campionatului Național de Seniori. Hocheiștii formației gălățene se vor duela pentru titlu cu cei de la Corona Brașov, ocupanta locul doi la finalul sezonului regulat.

Finala din acest an a Campionatului Național se va disputa după sistemul trei victorii din maximum cinci jocuri, față de patru din șapte din edițiile precedente, din cauza participării echipei naționale a României la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa B, din Estonia.

După cele două jocuri de la Galați vineri, 19 aprilie, este programat meciul trei al finalei, la Brașov, iar dacă situația o va impune se va juca și meciul patru, tot la Brașov, a doua zi sâmbătă, 20 aprilie. dacă după patru meciuri situația la general este egală, 2-2, se va juca și meciul cinci, decisiv, luni, 22 aprilie, la Galați. Formația gălățeană beneficiază de un meci în plus pe propriul teren datorită clasării superioare din sezonul regulat.

3-3 la general în meciurile directe din Campionatul Național

În cele șase jocuri din sezonul regulat CSM Galați și Corona Brașov și-au ”împărțit” victoriile, ambele echipe au câștigat câte trei meciuri.

Gălățenii s-au impus cu 6-3, 4-2, în meciurile de la Galați, iar a treia victorie a fost obținută la Brașov, scor 6-3, în timp ce Corona Brașov s-a impus în jocurile de pe teren propriu cu 8-7, după prelungiri, 4-3 după loviturile de departajare, iar ultimul meci dintre cele două echipe, de la Galați, a fost câștigat de formația din Brașov cu scorul 5-1.

De altfel, victoria cu scorul 5-1, de la jumătatea lunii martie, a fost primul meci pe banca tehnică a formației brașovene a cuplului de antrenori Julius Penzes-Marius Trandafir, tehnicieni ce au pregătit și Dunărea Galați în debutul sezonului 2016-2017.

În acest sezon cele două echipe s-au întâlnit și în Cupa României, iar formația din Brașov s-a impus cu scorul 4-3.

Club King Galati
Club King Galati
Club King Galati
Club King Galati