Etapa a 22-a în Liga a IV-a. Victorii la scor pentru CSU, Gloria Ivești și Muncitorul Ghidigeni

269
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Primul eșalon județean se apropie de final, iar la sfârșitul săptămânii s-au disputat meciurile din etapa a 22-a din cele 26 ale sezonului.

Cele două contracandidate la titlu, CSU și Zimbrul Slobozia Conachi, au obținut victorii de moral înaintea duelului direct de etapa viitoare. CSU a învins, pe teren propriu, Avântul Vânători, scor 8-0, cu 0-0 scorul pauzei, iar Zimbrul a trecut de Voința Cudalbi cu scorul 4-1, după ce la pauză echipa din Slobozia Conachi a intrat cu avantaj, scor 4-0.

Victorie la scor a obținut și Muncitorul Ghidigeni, 8-0 pe teren propriu cu Juventus Toflea, dar și Gloria Ivești, 6-1, pe stadionul ”Nicu Nour”, cu Viitorul Costache Negri. Unirea Braniștea a obținut o victorie, scor 3-0, cu Agrostar Tulucești, iar în două jocuri s-au impus oaspeții.

Victoria Tecuci a învins, scor 4-1, Quantum Club Galați, la pauză scorul era 0-0, iar Victoria Independența s-a impus cu scorul 3-2 la Drăgănești, după un meci cu trei lovituri de pedeapsă.

Înaintea derby-ului campionatului CSU ”Dunărea de Jos” conduce în Liga a IV-a cu 64 de puncte, patru puncte avans față de echipa de pe locul doi, Zimbrul Slobozia Conachi, 60 de puncte. Dacă lupta pentru titlu nu este închisă, Gloria Ivești este sigură de medaliile de bronz la finalul sezonului, formația din Ivești are 13 puncte avans, 51 de puncte, față de echipa de pe locul patru Unirea Braniștea.

Etapa a 23-a este dominată de derby-ul campionatului CSU ”Dunărea de Jos” – Zimbrul Slobozia Conachi. Celelalte jocuri din etapa a 23-a sunt: Avântul Vânători-Muncitorul Ghidigeni, Juventus Toflea-Avântul Drăgănești, Victoria Independența-Unirea Braniștea, Agrostar Tulucești-Quantum Club Galați, Victoria Independența-Gloria Ivești, Viitorul Costache Negri-Voința Cudalbi.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal