United revine de la 0-3, dar ratează egalarea în ultima secundă

145
Foto: United Galați/Facebook
Foto: United Galați/Facebook

Vicecampioana ultimelor două ediții din Liga I, United Galați, a cedat și al doilea joc din finala campionatului Ligii I. La fel ca în primul meci al seriei, câștigat de harghiteni după loviturile de departajare, Imperial s-a impus în al doilea joc al finalei, dar în timpul normal, scor 3-2, cu formația gălățeană revenind de la 0-3.

Imperial Miercurea Ciuc a deschis scorul în minutul 3, iar după alte trei minute gazdele și-au dublat avantajul, nu înainte ca United să treacă pe lângă egalare, după bara lui Araujo. La scorul 2-0, cu zece minute rămase de jucat din a doua repriză formația gălățeană a acumulat a cincea greșeală, dar a rezistat o jumătate de repriză fără a fi sancționată, orice greșeală a gălățenilor era convertită în lovitură de la zece metri.

Chiar și cu amenințarea unei lovituri de la zece metri formația gălățeană a riscat în căutarea egalării, Andrian Lașcu a preluat tricoul distinctiv de fly goalkeeper. În finalul reprizei de debut, minutul 18, Ciucul s-a desprins la 3-0, însă la interval de 18 secunde Florin Ignat a redus din handicap cu golul de 3-1. În partea secundă United a jucat în căutarea egalării, iar la două minute de la reluare Andrei Crăciun a redus deficitul pe tabelă la doar un gol. Formația gălățeană a continuat în căutarea egalării, Florin Ignat a riscat, iar Octavian Cireș a preluat și sarcini de portar, însă golul egalării nu a fost reușit de gălățeni, chiar dacă la ultima fază a jocului harghitenii au scos de pe linia porții atacul care putea aduce egalarea.

După jocurile de la Miercurea Ciuc harghitenii de la Imperial conduce cu scorul 2-0 la general. Finala se va relua luni, 20 mai, de la ora 18.45, la Galați, cu meciul trei, și dacă va fi cazul se va juca și meciul patru, a doua zi, 21 mai, de la aceeași oră.

Club King Galati
Club King Galati
Club King Galati
Club King Galati