Foresta Șendreni și Unirea Hanu Conachi, echipele fair play din Liga a V-a

148

Campionatul celui de al doilea eșalon județean, Liga a V-a, a fost câștigat de Avântul Valea Mărului cu 24 de victorii din 24 de meciuri jucate. La capitolul sportivitate, fair play, cele mai bine clasate sunt Unirea Hanu Conachi și Foresta Șendreni.

Formația din Hanu Conachi a încheiat sezonul cu 15 cartonașe galbene, fără eliminări, (cartonașe roșii), în timp ce Foresta Șendreni a terminat sezonul cu un avertisment în plus, 16 cartonașe galbene, fără jucător eliminat.

Cu un număr mic de avertismente au încheiat sezonul Prutul Vlădești, 14 galbene, (cele mai puține cartonașe galbene încasate din Liga a V-a), și un cartonaș roșu, și Viitorul Umbrărești, 15 galbene și unul roșu. Campioana sezonului, Avântul Valea Mărului, a încheiat stagiunea din Liga a V-a cu 24 de cartonașe galbene și unul singur roșu.

La polul opus echipa cu cele mai multe cartonașe galbene încasate în sezonul recent încheiat a fost Mălina Smârdan cu 40 de avertismente, iar ACS Lascăr Schela a avut cel mai mare număr de eliminați, patru, pe parcursul întregului sezon.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu