Gălățeanul care l-a marcat cu succes pe Robinho și-a găsit liniștea în meseria de profesor de sport

626

Stelian Stancu, fotbalistul care a fost pe teren la acel Real Madrid – Steaua 1-0 „de poveste”, din grupele Ligii Campionilor, a acordat un interviul pentru site-ul pariorilor online din România.

Actualmente profesor de sport la o școală din București, Stancu a rememorat momentele-cheie ale carierei. Fostul fundaș dreapta consideră că cel mai bun meci al său a fost chiar cel de pe „Santiago Bernabeu”, în care s-a achitat cu brio de sarcina de a-i anihila pe brazilianul Robinho, în mare vogă la vremea aceea.

„Ne-am fi întors cu o remiză istorică de la Madrid”…

„La primul meci cu Real, cel de la București, am fost rezervă și văzusem ce-i făcuse Robinho lui Saban, cel cu care concuram pentru postul de fundaș dreapta. Îl studiasem foarte bine și mi-am zis că, dacă o fi să joc meciul de la Madrid, nu trebuie să pățesc așa ceva. Așa că m-am gândit zi de zi ce să fac pentru a-l contracara, ajungând la concluzia de a fi în permanență aproape de el, ca să nu-i las spații să se desfășoare. Și chiar asta am făcut și mi-a ieșit foarte bine. Eu zic că a fost cel mai bun joc al meu, dacă mă raportez la ce adversar am avut în față. Păcat de neînțelegerea dintre Nicoliță și Cernea, care a dus la acel autogol, pentru că altfel ne-am fi întors cu o remiză istorică de la Madrid”, a spus Stancu. Aceea a fost partida sa de debut în cupele europene. Urma să joace alte 14 meciuri internaționale intercluburi.

Stelian Stancu s-a făcut remarcat pe când juca pentru Sportul Studențesc. Dan Petrescu l-a transformat fundaș din mijlocaș. Putea să ajungă la Rapid, „la pachet” cu Costin Lazăr” și cu Ionuț Mazilu, dar George Copos și-a sabotat echipa prin tehnicile sale de negociere. Încercând să obțină un preț mai mic, a declarat că Stancu nu are masă musculară. Această „observație” l-a supărat pe jucător, care a ales să meargă în Ghencea. Acolo, l-a cunoscut pe „adevăratul” Gigi Becali:  „M-am înțeles foarte bine cu el, nu am avut nicio problemă. După ce am plecat la Timișoara, înaintea meciului direct, a spus niște cuvinte mai puțin frumoase despre cei care jucaserăm înainte la Steaua, eu, Bădoi, Aliuță, Cristea. Și așa cum se mai întâmplă, în acel meci, Bădoi a dat gol din pasa mea… Însă cât am fost la Steaua a fost OK. Confirm și eu ce au spus alții, că este un cu totul alt om atunci când vorbești cu dumnealui față în față, spre deosebire de momentele când se află la microfoanele de la TV. E un om normal, care vorbește civilizat, cu care te poți înțelege și, de obicei, ceea ce spune aia și face”.

O altă amintire este legată de episodul în care a stricat un blat, marcând într-o partidă care trebuia să se termine 0-0 și stârnind furia unora dintre coechipieri. Avea numai 19 ani și evolua pentru Astra Giurgiu. Fostul fotbalist a recunoscut că pariază. Urmărește pontul cotă 2, furnizat zilnic pe respectiva platformă, și pune câte un bilet de 10 lei, cu 10-11 meciuri. Nu a dat lovitura până acum la pariuri, dar nici nu visează la așa ceva. Știe că o asemenea activitate este doar pentru distracție. Bani câștigă din muncă, următorul pas fiind o carieră în antrenorat.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu