Studenții se opresc în turul doi al Cupei după înfrângerea din meciul fără spectatori cu CSM Focșani

294

Deținătoarea fazei județene a Cupei, CSU Dunărea de Jos și-a încheiat parcursul în Cupa României-faza națională, după înfrângerea, scor 1-2, de pe teren propriu cu cei de la CSM Focșani, același scor înregistrat și în amicalul dintre cele două echipe de săptămâna trecută.

Meciul de pe stadionul Portul Roșu s-a jucat ”cu porțile închise”, arena din strada Domnească are nevoie de ceva îmbunătățiri în tribune pentru a găzdui jocuri cu public, detalii aici, chiar dacă în precedentul tur al Cupei studenții au jucat cu spectatori în tribune meciul cu Sporting Liești.

Prima parte a jocului a fost dominată de CSM Focșani. Vrâncenii au deschis scorul după aproape un sfert de oră de joc, minutul 13, șut din marginea careului de 16 metri al lui Ștefan Lupu, iar peste cinci minute au dublat avantajul cu un gol marcat din interiorul suprafeței de pedeapsă, șut la colțul scurt cu toată opoziția portarului Olaru. În prima parte Focșaniul putea chiar majora diferența, au mai irosit câteva ocazii de a marca, cea mai mare chiar în finalul reprizei, din interiorul careului mic vrâncenii au dat peste poarta.

Studenții n-au prea contat în ofensiva în prima parte, cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Țuiu. După 32 de minute de joc CSU a avut prima acțiune mai legată la poarta oaspeților Tuiu, din interiorul careului, a trimis peste poartă centrarea lui Grigoraș din lovitura libera.

La pauză Cătălin Savu a făcut două schimbări, Iacob și Perju au intrat și au revitalizat atacul studenților. Grigoraș a avut prima ocazie de gol, a pătruns în careu, dar a căzut fără să obțină lovitură de la 11 metri, Perju nu a putut să fenteze portarul advers, deși era căzut la pământ, au fost semnele revenirii ofensive a gălățenilor. După o oră și un minut de joc studenții au și concretizat ocaziile avute, Chiriac a pătruns în interiorul careului, a întors un adversar și a trimis din preajma careului mic la colțul lung. Cu un sfert de oră înainte de final studenții chiar puteau egala, Grigoraș a intrat în careu, nu a căzut deși a fost tras de mână de un adversar, a trimis la portă puțin pe lângă. Și cei de la CSM Focșani puteau majora diferența, șutul trimis de ofensiva vrânceană a fost scos de sub bară de ”Oli”.

Cătălin Savu a început jocul cu formula: Olaru – Iancu, Morogan, Moise, Bădilaș – Țuiu, Lovin, Chiriac, Izvoranu – Vîrlan, Grigoraș. Au mai jucat: Iacob, Perju și Mohorîță. Pentru CSM Focșani au jucat: Apenciucesei – Săpunaru, Panaite, Pădineanu, Adascăliței, Stoica, Manu, Munteanu, Oancea, Predoiu, Lupu. Antrenor: Marius Bratu.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu