Alex Ciobanu, despre jocul cu CSU: ”O victorie mai mult decât muncită”

226

SC Oțelul a obținut prima victorie de pe teren propriu din acest sezon, scor 2-0, în derby-ul municipal cu CSU Dunărea de Jos. Antrenorul de la Oțelul, Alexandru Ciobanu, a declarat că victoria a fost obținută de formația gălățeană în condiții speciale.

”O victorie mai mult decât muncită, având în vedere că am jucat în niște condiții speciale, în sensul că Matei a jucat accidentat, practic a fost un exemplu pentru toți, a jucat într-un picior și a reușit să marcheze și două goluri, este un lucru excepțional.

Toată echipa este de lăudat, venim după 120 de minute de joc după meciul de Cupă de la Focșani, după multe drumuri în această săptămână. Timpul de antrenament efectiv a fost unul destul de mic. E bine că arătăm spirit de sacrificiu, e bine că arătăm unitate, e bine că ne completăm unii pe alții atunci când este mai greu. Clar vom avea și momente mai puțin bune, din cauza lipsei de experiență care se vede că în anumite momente jucăm copilărește”, a spus Alex Ciobanu.

Tehnicianul formației gălățene a subliniat că cele două victorii din debutul campionatului vor oferi moral jucătorilor Oțelului în următoarele confruntări.

”Trebuie să ținem cont că am terminat meciul cu doi copii de 16 ani ceea ce arată că ne-am așezat pe un drum bun. Este un drum lung, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, sunt două victorii, este foarte bine că am început campionatul cu două victorii legate, iar asta ne va da moral să mergem, cum am spus la începutul campionatului, cu zâmbetul pe buze poate împotriva celei mai bune echipe din serie”, a declarat Alexandru Ciobanu.

După două etape din Liga a III-a SC Oțelul este lider în seria I, la egalitate cu alte două echipe Aerostar Bacău, ambele cu golaveraj 4-1, și Bucovina Rădăuți (2-0 golaveraj). În etapa a III-a Oțelul va juca la Suceava cu cei de la Foresta.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal