Cătălin Savu: ”Sperăm ca autoritățile locale să-și îndrepte atenția și asupra noastră!”

430

Rămași ”pe dinafară” la ultima ședință a Consiliului Local, în care s-a aprobat finanțare pentru SC Oțelul, celălalt club municipal de Liga a III-a CSU Dunărea de Jos, trage speranțe că autoritățile locale vor veni sprijinul clubului studențesc la rectificarea bugetară.

”Mergeam înainte! Am așteptat plini de entuziasm noua finanțare de la Primărie, dar dacă nu s-a putut acum, asta e. Așteptăm rectificarea bugetară și sperăm ca autoritățile locale să-și îndrepte atenția și asupra noastră. Vreau să le transmit iubitorilor fotbalului că mergem înainte cu proiectul nostru”, ne-a spus profesorul Cătălin Savu, antrenorul studenților.

La ședința Consiliului Local din luna iunie, prima alocare bugetară către sport, CSU Dunărea de Jos a avut repartizați de la autoritățile locale suma de 7.000 de lei.

Tehnicianul formației universitare ne-a mai declarat că până în acest moment activitatea clubului s-a desfășurat în cea mai mare parte cu sprijinul instituției de învățământ superior.

”Mulțumim conducerii Universității ”Dunărea de Jos” din Galați pentru sprijinul necondiționat oferit. Mulțumim și societăților Rojevas și Myosotis, precum și oamenilor de afaceri care au terminat studiile la Universitate și ne ajută după posibilitate. Citius, Altius, Fortius! Forța CSU Galați!”, a încheiat antrenorul studenților, Cătălin Savu.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal