FOTBAL| ”Panterele” joacă pe terenul ”leoaicelor” în prima ligă feminină

141
Foto: Facebook/FC Universitatea Galați
Foto: Facebook/FC Universitatea Galați

Liga I feminină revine în actualitate în finalul acestei săptămâni după o pauză de o lună. FC Universitatea, gruparea gălățeană din primul eșalon feminin, va juca duminică, 13 octombrie, de la ora 11.00, pe terenul nou promovatei Piroș Security Arad. ”Panterele negre” așa cum sunt supranumite fetele de la FC Universitatea se vor duela cu ”leoaicele”, supranumele formației din Arad.

FC Universitatea este pe cinci în Liga I cu șapte puncte în patru jocuri, ultimul rezultat al formației gălățene a fost remiza de pe teren propriu cu campioana ”U” Olimpia Cluj-Napoca, în timp ce formația din Arad, nou promovată în primul eșalon, este pe doi cu 9 puncte din trei jocuri disputate.

În jocul de duminică formația gălățeană va înfrunta două dintre fostele sale jucătoare, Elena Răduc și Mirela Abălașei, foste ”pantere” sezonul trecut acum ”leoaice”.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu