Meci cu implicații la retrogradare pentru studenți, sâmbătă la Huși

128
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

După cele două jocuri cu echipele din față, liderul Aerostar Bacău și Foresta lui Petre Grigoraș, pentru studenții de la CSU Dunărea de Jos urmează o serie de trei jocuri cu implicații în lupta pentru evitarea retrogradării.

Prima dată, sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 14.00, CSU Dunărea de Jos va juca pe terenul unei alte echipe nou promovată în eșalonul trei, Hușana Huși, formație cu care studenții se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării.

Pentru noi importante sunt meciurile directe, cu contracandidatele, iar unul dintre aceste meciuri este chiar etapa viitoare, la Huși.

Aceste meciuri sunt de șase puncte. Din păcate ne-a mai căzut un jucător, cu patru cartonașe galbene, să vedem cum vom putea să-l înlocuim. Să doar Domnul ca jucătorii să fie sănătoși și să abordăm meciul cu cei mai buni jucători. Nu avem nici un lot extins numeric, un lot care să ne permită să facem modificări”, a spus profesorul Drăgan, antrenorul studenților, despre meciul cu Hușana Huși din etapa cu numărul 11 a Ligii a III-a.

CSU Dunărea de Jos abordează meciul de sâmbătă de pe locul 13 în clasament cu șase puncte, în timp ce formația din Huși este prima deasupra liniei cu 10 puncte din 10 jocuri, locul 10.

După Hușana Huși pentru studenți urmează jocul de pe ”Portul Roșu” cu CSM Bacău, echipă clasată sub studenți în clasamentul la zi, locul 14, 6 puncte, în timp ce seria va fi închisă cu meciul din etapa a 13-a de pe terenul celor de la Șomuz Fălticeni.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal