Final de săptămână încărcat pentru iubitorii sportului din Galați. Sâmbătă fanii fotbalului și al voleiului vor avea de ales între a vedea derby-ul județean din Liga a III-a SC Oțelul – Sporting Liești debutul în noua ediție de campionat a campionilor de la CSM Arcada, contra celor de la Gloria Buzău.
Cele două meciuri au programat startul de la aceeași oră 17.00. Oțelul va juca la lumina reflectoarelor pe stadionul Oțelul, iar CSM Arcada la Sala Sporturilor Dunărea. Dacă pentru a vedea derby-ul județean din Liga a III-a, Oțelul – Liești, biletele pleacă de la 5 lei, pentru debutul în noua ediție de campionat a campionilor de la CSM Arcada intrarea va fi liberă.