Vicecampionii au câștigat un punct pe terenul Brașovului

415

Protagonistele din ultima finală a Campionatului Național de Seniori au avut nevoie de prelungiri și șuturi de penalitate pentru a fi departajate. În primul meci adevărat al sezonului hocheiștii de la CSM Galați au pierdut cu scorul 2-3 pe terenul celor de la CSM Corona Brașov, meci decis la loviturile de departajare.

După o primă repriză încheiată la egalitate, scor 0-0, CSM Galați a deschis scorul în minutul șase al treimii secunde prin căpitanul Adrian Irimia. Până la a doua pauză Corona a întors scorul în favoarea ei, Biro Matyas a egalat în minutul 29 al jocului, iar Nalson Armstrong a marcat pentru 2-1, în minutul 19 al reprizei, gol marcat în superioritate numerică. În ultima treime, cu 6.51 minute rămase de jucat fundașul Nagy Istvan a egalat la doi, scor cu care s-au încheiat primele trei reprize.

În repriza suplimentară de prelungiri nu s-a marcat, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare. Pentru CSM Galați a marcat doar Skachov, Butochnov, Neznamov, Paior, Kyrychenko au ratat. Cei de la Brașov au marcat două șuturi de penalitate prin Fowlie și Trancă.

CSM Galați: Onodi Otto, Alexandru Popa – portari;

Hildebrand Szabolcs, Cătălin Berdilă, Nagy Istvan, Balasz Zsombor, Mihail Rybalko, Maxim Rybalko, Ciprian Țapu, Pal Zsombor – fundași;

Remus Gheorghe, Patrik Machala, Anton Butochnov, Denis Zabludovskhi, Vitali Kyrychenko, Alexandrer Neznamov, Lorincz Levente, Evgeni Skachov, Evgeni Yemelyanenko, Pavel Plotnikov, Sergei Paior, Adrian Irimia. Vadim Shakraichuk, Cornel Chiriță – antrenori.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu