Victorie cu emoții pentru CSU Belor

90
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Echipa feminină de volei CSU Belor și-a continuat șirul victoriilor și în etapa a III-a din Divizia A1. În ultimul meci al etapei cu numărul trei formația gălățeană a trecut cu scorul 3-1 de nou promovata CS Medgidia.

După dopu seuri fără istoric, câștigate de CSU Belor cu 25-15 și 25-18, gălățencele au avut o cădere în joc speculată de formația din Medgidia care s-a impus cu 25-13 în al treilea parțial. Setul patru a început cu Medgidia la conducere, 5-2, 8-4, 11-5.

De la 5-11 a început revenirea gălățencelor, Ivana Radonic a apropiat CSU Belor la 7-11, ridicătoarea Maria Bouza a servit doi ași, iar Saykova, cu două blocaje câștigătoare a egalat la 11. Echilibrul s-a menținut până spre finalul parțialului, Daniela Lupescu a atacat de două ori consecutiv în terenul formației din Medgidia și a desprins CSU la 19-17, avantaj menținut până în finalul jocului.

Pentru CSU Belor cele mai multe puncte au fost realizate de Ivana Radonic 11. Celelalte puncte ale gălățencelor au fost realizate de: Daniela Lupescu 9, Boryslava Saykova 8, Talia Do Nascimento 5, Maria Bouza 4, Anamaria Berdilă 4, Laura Simionia 3, Ganna Magerova 2 și Sorina Miclăuș 2.

CSU Belor este pe locul șase în clasamentul la zi din Divizia A1, 2/1, iar în etapa a patra, 27 octombrie, va juca pe terenul celor de la U Cluj-Napoca. Pe teren propriu CSU Belor va juca următorul meci în jurul datei de 2 noiembrie, cu Rapid București.

Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu
Alex Lungeanu