Derby nebun. Vălmărenii s-au impus în meciul turului la ultima fază!

392
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Meciul campionatului, manșa tur, a avut toate ingredientele pentru a fi numit derby-ul campionatului. Goluri multe, răsturnări de scor, dar și o bâlbâială, mare, pe final a arbitrilor. Avântul Valea Mărului a învins cu 3-2 (0-1) Zimbrul Slobozia Conachi și a preluat șefia în Liga a IV-a cu o etapă înainte de finalul turului.

La pauză gazdele de conjunctură au intrat cu avantaj de un gol. ”Boboc” Spânache a deschis scorul din penalty. Per ansamblu gazdele au dominat prima repriză, au avut ocaziile mai mari, Cârjă și Ionuț Cristian au trimis în bară, Tudosă l-a întins serios pe Vlasie care a scos cu piciorul șutul de la 16 metri al fostului coleg de la Oțelul. Spre finalul primei părți vălmărenii au echilibrat jocul și au ratat două ocazii mari într-un minut prin Sorin Frunză.

În debutul părții secunde vălmărenii au egalat prin intermediul unei lovituri libere. Nicu Bălan a executat, iar unul dintre jucătorii gazdelor și-a introdus mingea în poartă cu capul în încercarea de a degaja mingea în corner. Avântul din Valea Mărului a răsturnat scorul câteva minute mai târziu, Sorin Frunză și-a urcat echipa pe primul loc în Liga a IV-a cu golul de 2-1. ”Zimbrii” au reacționat rapid, însă portarul vălmărenilor Vlasie s-a remarcat în fața lui ”Boboc” Spânache.

În minutele de prelungire ale jocului s-a declanșat isteria. Zimbrul a egalat la doi, gol marcat de ”Boboc” spectaculos din cădere, gol validat de arbitrul de centru. Jucătorii de la Valea Mărului au contestat vehement golul și s-au năpustit asupra arbitrului asistent. După îndelungi parlamentări brigada de arbitri a decis ca golul să fie anulat, pe motiv de ofsaid.

A venit rândul jucătorilor de la Slobozia Conachi să conteste decizia arbitrilor, după alte minute bune de proteste golul a fost revalidat!! O parte dintre jucătorii de la Slobozia au părăsit terenul de joc, însă între timp au revenit în teren, la auzul veștii că golul a fost revalidat!! După minute bune de întrerupere jocul a fost reluat. Zimbrul Slobozia Conachi a jucat la trecerea timpului, vălmărenii au insistat în ofensivă, iar la ultima fază a jocului veteranul Romeo Buteseacă a marcat golul de 3-2 cu care, cel mai probabil, Avântul Valea Mărului va ierna pe primul loc în Liga a IV-a.

Cu o etapă înainte de finalul turului Ligii a IV-a Avântul Valea Mărului conduce cu 34 de puncte, 11 victorii, o remiză, fără înfrângere, Zimbrul este pe doi cu 33 de puncte, 11 victorii. În ultima etapă din tur vălmărenii vor juca pe teren propriu cu Voința Cudalbi, iar Zimbrul Slobozia Conachi are programat meci pe terenul ultimei clasate, Victoria Independența.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal