Schimb de generații și loc pe podium, reperele turului la Mălina Smârdan

399
Mălina Smârdan

Una dintre echipele de top din Liga a V-a în ultimele sezoane, Mălina Smârdan, campioană sau vicecampioană, a terminat prima parte a actualului sezon din al doilea eșalon județean pe podium. Președintele formației din Smârdan, Ionel Stoica, ne-a făcut o sinteză a primei părți de campionat.

”După evoluția din turul acestui campionat, nu sunt mulțumit, cu toate că echipa este într-un proces de întinerire. Jucam de câțiva ani buni cu aceeași jucători, iar acest lucru se cunoaște. Adică a apărut rutina și unii dintre jucători au ajuns la o vârstă. Accidentările, plecarea unor jucători și factori de natura organizatorică au dus la scăderea randamentului echipei noastre.

Am pierdut meciuri pe care în ultimii cinci ani le câștigam fără probleme, (vezi Cișmele, Matca), iar în celelalte meciuri ne-am impus foarte greu. Am pierdut, pe teren propriu, meciul cu Schela, liderul la zi (meritat). Dintr-o echipa care nu prea primeam goluri acum avem foarte multe goluri încasate. Cu toate aceste probleme la sfârșitul turului ne aflăm pe locul trei în clasament, iar acest lucru îmi dă mari speranțe că vom putea termina pe podium acest campionat”, ne-a spus Ionel Ninel Stoica despre parcursul formației din Smârdan în prima parte de campionat.

Tinerii asigură continuitatea la Smârdan

Președintele Mălinei pune parcursul mai slab al echipei din acest tur de campionat pe schimbul de generații. ”Un alt lucru pozitiv a fost acela că am reușit integrarea a trei – patru jucători în echipa de bază, (jucători de 14, 16, 17 ani), ei asigurându-ne că vom merge mai departe și că Mălina Smârdan va rămâne una din protagonistele acestui campionat. Sperăm ca la anul sa ridicam nivelul de joc și să atragem cat mai multi suporteri alături de noi. Vreau pe aceasta cale să mulțumesc sponsorilor noștri, Consiliului Local Smârdan și nu în ultimul rând colaboratorilor mei și jucătorilor echipei Malina Smârdan”, ne-a spus Ionel Stoica.

Mălina Smârdan a încheiat prima parte a campionatului Ligii a V-a pe locul trei cu 27 de puncte din 13 jocuri, 9-0-4, golaveraj 37-29. În etapa a XIV-a, prima din 2020, formația din Smârdan va juca pe teren propriu cu Luceafărul Berești.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal