Hocheiul revine în weekend la Galați

870
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

După o pauză de o lună și jumătate echipa de hochei de la CSM Galați revine la jocurile de pe gheața propriului patinoar. Sâmbătă și duminică, 18-19 ianuarie, la Patinoarul Dunărea, formația gălățeană va juca două meciuri cu cei de la ACSH Gheorgheni în Campionatul Național de Seniori. În ambele zile ora de începere a meciurilor este 18.30.

Egalitate de puncte înaintea dublei

Dubla cu harghitenii este abordată de formația gălățeană de pe locul trei în CNS cu 40 de puncte din 15 jocuri, 13 victorii, două înfrângeri. Cei de la ACSH Gheorgheni sunt pe doi în clasamentul Campionatului Național cu același număr de puncte, 40, dar din 20 de jocuri disputate, formația din Gheorgheni, participantă și în Erste Liga, a jucat mai multe meciuri cu echipele participante în Liga română -maghiară, Corona Brașov și SC Miercurea Ciuc.

În acest sezon cele două echipe au susținut un singur joc, în Harghita, iar ACSH Gheorgheni s-a impus cu scorul 5-0, după un meci în care raportul șuturilor le-a fost favorabil gălățenilor la final, 42-31.

În meciul de sâmbătă pentru CSM Galați va debuta și ultima achiziție, Konstantin Pushkaryov. Atacantul de 34 de ani a jucat ultima oară în Kazakhstan, țara lui natală, pentru HK Almaty. În cariera lui Pushkaryov a jucat două sezoane pentru Los Angeles Kings, în NHL, cât și în KHL pentru Barys Astana, Kazakhstan, și Metallurg Magnitogorsk. Rusia.

Sportul educa!
Sportul educa!
Sportul educa!
Sportul educa!