Liviu Ciubotariu: ”Este o emulație fantastică la nivel de copii și juniori în Galați”

466

Pe lângă cele două eșaloane județene de seniori, Liga a IV-a și a V-a, Asociația Județeană de Fotbal Galați are în organizare și o serie de campionate de copii și juniori. Despre fotbalul la nivel juvenila vorbit președintele AJF Galați, Liviu Ciubotariu, la Lider Sportiv, de la Lider FM.

”Noi an de an avem creștere la nivelul copiilor și juniorilor. Aici este meritul cluburilor private, aceste cluburi care de unii sunt hulite, dar aceste cluburi aduc copii la fotbal. Cum îi aduc, cum îi hulesc unii că îi fură. Se face o selecție prin școli, se face selecție prin grădinițe chiar, și este meritul acestor cluburi că aduc copii către fotbal, către sport. Avem un număr foarte mare de echipe, un număr record, pe care de la na la an îl depășim.

Este o emulație la nivel de copii și juniori fantastică la Galați. Avem competiții cu un număr foarte mare de echipe, dacă nu uităm la județele din jur au câte 3-4-5 echipe, noi avem peste 27 de echipe, ne apropiem de 30 de echipe, nici nu mai știu cum să le împart la U11 și U13. Le bag în diverse serii, pentru că nu există tabelă Berger ca să fac o singur grupă cu play-off cu play-out. Copii vin către fotbal, important este ce se întâmplă la cei mari, care de la anul vor face 14 ani și ar trebui să joace la nivel național la juniori U17. Aici cred ca va interveni problema, cluburile private nu au forța necesară să șină grupele la nivel național.

Acolo trebuie să ai două grupe, U19 și U17, din ce avem la Galați doar CSM Oțelul și LPS pot să facă față la acest nivel. Ar trebui și cei de la CSM să aibă deschidere mai mare către aceste cluburi. Cei de la CSM ți-au făcut aceste două grupe, este meritul antrenorilor de acolo. La începutul sezonului nu le dădeam șanse să aibă rezultate, cel puțin la juniori U19, dar sunt antrenori foarte pricepuți și au reușit să facă cu copii nu cu cei mai buni din Galați, pentru că aici este oful cel mare, ei trebuie să aibă cele mai bune condiții, și să reușim să-i ținem în Galați. Deja pleacă copii de la 8-9 ani plecă din Galați.

Un copil născut în anul 2010 este transferat definitiv de Academia Hagi. L-au văzut și-a trimis părinții, și este doar împrumutat la un ,cub din Galați, este mare păcat că nu putem să ne menținem acești copii talentați. Avem copii talentați, dar de la 14 ani în joc, de la 14 ani în jos avem copii și numeric și valoric buni. Sperăm să-i ținem în Galați, să să le oferim mai mult decât Liga a III-a”, a spus Liviu Ciubotariu.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal