Menținerea în prima jumătate din L4, dar și promovarea jucătorilor localnici, obiectivele Voinței Cudalbi în retur

846
Voința Cudalbi

Echipa de fotbal din comuna Cudalbi a terminat prima parte a campionatului Ligii a IV-a pe locul șase. Despre evoluția Voinței Cudalbi în turul primului eșalon județean, cât și despre infrastructura sportivă de la Cudalbi sau implicarea autorităților locale am vorbit cu Gelu Munteanu, antrenorul de la Voința Cudalbi.

-Cum a fost parcursul echipei în turul campionatului?

-Sunt foarte mulțumit de parcursul echipei din turul campionatului. Am reușit să câștigăm aproape toate meciurile de pe teren propriu, iar în deplasare am pierdut la limită la Tecuci și Braniștea, și onorabil cu Zimbrul Slobozia Conachi.

-Cu ce obiectiv abordați returul?

-Obiectivul, pentru viitor, este să continuăm pe aceeași linie și, eventual, să reușim să promovăm la echipa de seniori câțiva tineri din localitate.

-Din ce fonduri este susținută Voința Cudalbi?

-Pentru toate acestea mulțumesc autorităților locale pentru bugetul generos pe care ni-l asigură, domnului viceprimar pentru implicare și băieților pentru dăruire. Bugetul clubului nostru este asigurat de Consiliul Local. După fiecare meci de acasă domnul viceprimar ”ne sponsorizează” cu un grătar udat cu tot ce trebuie.

Infrastructură sportivă peste nivelul Ligii a IV-a Galați

Tribuna stadionului din Cudalbi

-Cum se prezintă infrastructura sportivă la Cudalbi?

-Baza sportivă de la Cudalbi arată super bine pentru Liga a IV-a. Baza este dotată cu gard împrejmuitor, tribună acoperită, bănci de rezerve acoperite. Ca și vestiare ne folosim de sala de sport din incinta bazei sportive.

-Câți jucători din lotul echipei provin din localitate?

-Din păcate din actuala echipă de seniori face parte doar un singur jucător din localitate. Mai avem cate un jucător din: Tecuci, Matca Costache Negri și Grivița. Ceilalți componenți ai lotului fiind din Galați îi aducem cu un microbuz închiriat.

-Care ar fi remarcații după tur, în ce va consta pregătirea pentru partea a doua de campionat?

-Pentru turul de campionat remarc echipa, iar legat de pregătirile pentru retur vom avea două sau trei meciuri amicale.

-Pregătiți ceva transferuri?

-Transferuri… nu-mi doresc prea multe, poate unul sau două, dar cu siguranță nu vreau să pierd pe nimeni din cei pe care îi am.

Voința Cudalbi a terminat prima parte a campionatului primului eșalon județean, Liga a IV-a, pe locul 6. În 13 etape formația din Cudalbi a acumulat 23 de puncte, șapte victorii, două remize, patru înfrângeri, golaveraj 31-21. În prima etapă din retur Voința Cudalbi are programat meci pe terenul celor de la Victoria Independența.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal