Quantum iernează la 3 puncte de podium, dar pe locul 8. ”Mi-aș dori să terminăm pe podium, dar nici locurile 4-5 nu ar fi un eșec”

187
Quantum Club Galați - revelația începutului de sezon din Liga a IV-a

Singura echipă gălățeană, municipală, din primul eșalon județean, Quantum Club Galați, a terminat prima parte a campionatului în partea a doua a clasamentului, dar la doar o victorie, trei puncte, de podium. Despre parcursul din tur al celor de la Quantum Club Galați am vorbit cu Iulian Oprea președinte, dar și jucător al formației gălățene.

”Nu pot să spun că sunt super mulțumit, deși suntem la 3 puncte de podium, totuși suntem pe locul 8 la finalul turului, mult în afara obiectivului! Am învins lejer echipele mici, am realizat rezultate bune cu Braniștea și Ivești, dar nu am pus probleme decât o repriză celor două pretendente la titlu, (1-0 la pauza cu Valea Mărului).

Am pierdut categoric un meci la Cudalbi la cea mai slaba evoluție din acest tur. Pe final, în ultimele trei etape, pe fondul unor absente, nu am câștigat decât patru puncte: egal la Vânători, unde am condus de două ori dar nu am avut schimbări, victorie greu obținută cu Ghidigeni acasă și înfrângere la Tulucești în ultima etapă în fata unei echipe bune”, ne-a spus Iulian Oprea.

În ceea ce privește perspectivele clubului gălățean pentru retur Iulian Oprea ne-a spus: ”Legat de obiectivele pentru retur, deși nu pot spune că avem o relaxare financiară, mi-aș dori să terminăm pe podium, dar nici locurile 4-5 nu ar fi un eșec. Totodată, mi-aș dori un parcurs cât mai lung în Cupa României. În ceea ce privește lotul de jucători, probabil vom mai aduce 2-3 jucători cu experiență pentru a nu mai avea problemele de lot din tur”, a precizat Iulian Oprea.

Cu 21 de puncte din 13 jocuri disputate, 6-3-4, golaveraj 39-22, Quantum Club Galați iernează pe locul opt în primul eșalon județean. În prima etapă din retur formația gălățeană va juca pe propriul teren cu Unirea Braniștea.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal