CSU Belor a pierdut în trei seturi testul de play-off cu Știința Bacău

102
Foto: Sorin Pană/Sportul Ilustrat

Echipa feminină de volei CSU Belor a pierdut în trei seturi duelul de play-off cu Știința Bacău. După două seturi pierdute fără drept de apel, 17-25 și 19-25, gălățencele au pus serioase probleme formației din Bacău în al treilea parțial. Chiar dacă au cedat setul trei, 27-29, fetele de la Belor și-au chinuit serios adversarele, reușind să salveze patru mingi de meci.

În jocul de sâmbătă CSU Belor nu s-a putut baza pe serviciile coordonatoarei principale, Maria Coral Bouza, accidentată la antrenamentul de vineri seara. Locul Mariei Bouza la coordonare a fost luat de Marisa Radu, 18 ani, debutantă ca titulară într-un meci de prima ligă.

Lipsa ridicătoarei principale nu scuză prestația mai slabă a echipei, în special la serviciu, formația gălățeană a încheiat jocul cu nu mai puțin de 17 servicii eronate, Daniela Lupescu și Talita Do Nascimento au greșit cele mai multe, câte trei. De altfel, cu excepția celor două jucătoare libero, cărora regulamentele nu le permit să servească, și a Mariei Coral Bouza, rezerva de ridicătoare accidentată, toate jucătoarele din rotație au greșit minimum un serviciu.

Pentru CSU Belor au jucat: Ivana Radonic, Marisa Radu, Anamaria Berdilă, Daniela Lupescu, Borislava Saykova, Talita Do Nascimento, Andreea Ispas – libero. Au mai jucat: Adina Roșca, Sorina Miclăuș, Roxana Iancu, Violeta Stan – libero. Cu excepția indisponibilei Maria Coral Bouza antrenorul Bogdan Paul a folosit întreaga rotație a formației gălățene.

CSU Belor este pe 6 în A1 cu 26 de puncte din 18 jocuri. Până la finalul sezonului regulat formația gălățeană mai are de jucat două meciuri, 22 februarie, pe terenul celor de la CSM Târgoviște, și 26 februarie, pe propriul teren cu CSM Lugoj.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal