50 de ani, 50 de legende: VICTOR VASILACHE – creatorul Oțelului!

242

Victor Vasilache poate fi considerat, pe bună dreptate, drept creatorul echipei Oțelul Galați în forma modernă și profesionistă. S-a născut pe 11 aprilie 1942, în localitatea Brăneşti din județul Galați.

Așa cum singur îi plăcea să afirme: născut și crescut în Galați. Asta explică atașamentul deosebit față de ceea ce înseamnă comunitatea locală și poate că tot cu el a început și mentalitatea care caracterizează suporterul oțelar, care de-a lungul timpului a avut mai multă încredere în sportivii gălăţeni, decât în “mercenarii” veniţi din alte zone.

Scurta sa plecare din orașul pe care l-a iubit a făcut-o doar pentru a urma facultatea. Apoi, ca proaspăt absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport din București, a devenit responsabil la un club sportiv cu echipă de fotbal în Divizia B. Formaţia se afla pe loc retrogradabil spre final de campionat și deţinea un club de atletism fără sportivi legitimaţi.

Așadar, munca sa a început la Oțelul, în 1974, în Divizia C. Mai mult, echipa este imediat mutată la Adjud. Astfel, Victor Vasilache este nevoit să înființeze trei noi cluburi de fotbal (LBR, Venus Turnare Continuă și Rapid UETU), toate aparținând de Combinatul Siderurgic Galați. Acestea au fost  înscrise în campionatul municipal.

În 1980, LBR a promovat în “B”, de unde a luat titulatura de Oțelul LBR. În același an, Oțelul a devenit un adevărat Club Sportiv, Victor Vasilache reușind înființarea de secții și în alte discipline (șah, handbal, moto, box, parașutism) pe lângă cele deja existente (fotbal și atletism). Însă sistemul îi mai dă o lovitură năprasnică prin mutarea echipei la Tecuci. Nici atunci nu s-a dat bătut și prin Metalosport, împreună cu jucătorii care au refuzat să plece la Tecuci, a promovat din nou în “B” în 1983, iar în 1986 și-a văzut visul cu ochii ajungând în prima ligă.

Doi ani mai târziu, în urma unui meci decisiv la Moreni, împotriva echipei locale Flacăra, dar și a unui întreg sistem, cu un meci prelungit cu aproape 20 de minute, Oțelul a obținut dreptul de a reprezenta România pentru prima dată pe plan internațional terminând pe locul 4!

Aşadar, pe 7 septembrie 1988, traseul echipei, din campionatul municipal, via Divizia C şi B, și-a atins apogeul sub umbrela lui Victor “Puiu” Vasilache, împotriva tuturor nedreptăților suferite. Mai mult, Oțelul, prin golul lui Profir, învingea marele Juventus Torino la Galați, pe Stadionul “Dunărea”!

După 16 ani de muncă, la 1 decembrie 1989, cu puţin înainte de Revoluţie, Victor Vasilache este înlăturat de la conducerea clubului pe care l-a construit din nimic aproape. Munca sa a fost dusă mai departe de Marius Stan, care a dus Oţelul în epoca modernă a fotbalului românesc, dar aceste lucruri nu s-ar fi reuşit niciodată fără încăpăţânarea unui mare OM: Victor Vasilache. Acesta şi-a văzut munca aruncată la gunoi în două rânduri, dar cu toate acestea a luptat în continuare, a pus suflet şi şi-a văzut visul cu ochii: a dus Oţelul în prima ligă, transformând-o în echipa fanion a oraşului Galaţi! Fără acest om, povestea Oţelului nu ar fi existat niciodată şi nu ar fi putut fi spusă astăzi…

În perioada când Oțelul celebra 50 de ani de la înființare, Victor Vasilache se dedică grădinăritului și familiei. Cu mare bucurie pentru toată suflarea roș-alb-albastru, părintele Oțelului a asistat la celebrarea celor 50 de ani de la înființarea clubului. A ținut și un discurs întâmpinat cu aplauze din partea celor peste 1000 de fani prezenți la eveniment.

Acesta poate fi urmărit aici:

Din păcate, pe 5 Martie 2015 s-a stins din viață. Întreaga suflare gălățeană i-a rămas profund recunoscătoare pentru cea mai de preț moștenire: spiritul roș-alb-albastru al Oțelului, al fotbalului gălățean, cel care ne-a adus de-atât de multe ori momente de bucurie.

Și datorită tenacității sale de a reuși, așa a fost insuflat și suporterilor din zilele noastre, care au pus mână de la mână și au creat Suporter Club Oțelul Galați, aflat astăzi în Liga a3-a. Pentru spiritul Oțelarilor Victor Puiu Vasilache nu a murit și nu va muri niciodată, pentru că ceea ce a lăsat în urma sa va fi veșnic întipărit în istoria comunității noastre. Victor Vasilache, declarații din 2011: “Pentru mine nu a fost o surpriză că Oțelul a câștigat campionatul, deşi nu visam eu la o asemenea performanță când am înființat acest club. Am pornit din Campionatul Municipal, iar comuniștii ne-au desființat de două ori și au mutat echipa la Adjud, apoi la Tecuci, fiindcă în oraș trebuia să existe doar FCM! De fiecare dată am luat-o de la capăt. Am înființat pe ascuns trei echipe în cadrul Combinatului Siderurgic: LBR (Laminorul Benzi la Rece), Rapid UETU și Venus Turnare Continuă. Sub titulatura LBR Oțelul am ajuns în C, apoi în B, prin ’76 am mai fuzionat și cu Metalosport. În fine, în 1986 am promovat în Divizia A. Pe atunci nu puteam visa nici la locurile 3-4, eram prea mici. Steaua și Dinamo făceau legea cu echipele lor satelite.

Cu toate astea a fost o excepție fericită în ’88, când am terminat pe 4 și am bătut cu 1-0, la Galați, marele Juventus Torino în Cupa UEFA. Sunt cele mai frumoase amintiri din viața mea. Rămân la convingerea că italienii ne-au umblat la jucători la meciul retur, unul dintre banuiți fiind Gagiu. Aveam echipă bună. Spre exemplu fundașii noștri centrali, Agiu – Anghelinei, erau mai buni decât stoperii Stelei și ai “naționalei”, Belodedici – Bumbescu. N-aveai ce să faci, dacă te opuneai sistemului era rău, îți luau toată familia la întrebări. Cu cei de la Dinamo și cu sateliții lor, Victoria și Flacăra Moreni, era pericol. Nu îți ziceau nimic, treceau direct la fapte. Dumitru Dragomir, pe care nu vreau să-l mai văd în viaţa mea, m-a dus la Miliție fiindcă n-am vrut să le dau dezlegarea lui Agiu și lui Vaişcovici la Victoria București. M-au ținut sechestrat vreo șapte ore la sediul Miliției Capitalei, abia am scăpat. Am trăit și episoade amuzante. La un meci cu Flacăra Moreni, când conduceam cu 1-0, un colonel de la pașapoarte i-a luat fanionul asistentului și a arbitrat el. A ținut numai ridicat steagul! Antrenorul lor, Nunweiller III, cu care eram prieten, se uita săracul la mine, nevinovat. În final am bătut 1-0!” 

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal