ACS Lascăr Schela bate la porțile Ligii a IV-a!

304

Întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus campionatul celui de al doilea eșalon județean, Liga a V-a, este condus de cei de la ACS Lascăr Schela, liderul neînvins. Despre evoluția echipei din acest sezon și obiectivele echipei am vorbit cu președintele clubului din Schela, Victor Viorel Neagu.

Lider detașat

După ce s-au disputat 14 etape din campionatul Ligii a V-a formația de lângă sonde conduce al doilea eșalon județean cu opt puncte avans față de principala urmăritoare.

”Parcursul bun din acest sezon îl avem în mare măsură datorită băieților care au revenit în localitate din Europa: Bogdan Hilohe, atacant, 24 de ani, un jucător foarte talentat care a început în forță campionatul cu o medie de trei goluri în patru meciuri, dar o accidentare stupidă, teren cu gropi, a făcut ca el să fie indisponibil până aproape de sfârșitul returului, un alt exemplu este portarul iulian Șandru.

Din 25 de jucători din lot, patru sunt din Galați, iar restul provin din comună. Rezultatele sunt pe toată linia de excepție, 14 meciuri, 13 victorii, o remiză, fără înfrângere, golaveraj 48-14”, ne-a spus președintele formației din Schela, Victor Viorel Neagu despre parcursul echipei.

Dominație și în clasamentul golgheterilor

Formația din Schela excelează și în ceea ce privește performanțele individuale. ”Adrian Păpăruș este primul în clasamentul golgheterilor cu 13 goluri, un alt jucător al echipei noastre Cristian Berb este în topul marcatorilor, locul trei, cu zece goluri marcate, în timp ce în top zece marcatori din Liga a V-a mai avem avem un jucător, Marius Bogdan Hilohe cu opt goluri”, ne-a spus președintele formației din Schela despre marcatorii echipei.

Prima poziție și la disciplină, unul dintre obiective

Pe lângă victoriile de pe teren, cu mai mult sau mai puține goluri marcate, formația din Schela mai are un obiectiv, cel al îmbunătățirii disciplinei fotbaliștilor.

”Lucrăm mult și la disciplină. Față de anii anteriori se văd progresele la nivel colectiv. Avem un singur jucător eliminat în acest sezon, un cartonaș roșu. Sperăm ca în anii următori să fim pe primul loc și în ceea ce privește disciplina din teren a jucătorilor”, a spus președintele Neagu despre obiectivul mai rar întâlnit al formației din Schela.

Singurul jucător eliminat al liderului în actuala ediție de campionat a fost Daniel Oprea. În minutul 87 al jocului de pe propriul teren cu cei de la Inter Tudor Vladimirescu Oprea a încasat al doilea cartonaș galben, implict prima, și singura de până acum, eliminare.

Vrem să promovăm pentru copii din comună

Președintele clubului din Schela ne spune că o viitoare promovare în Liga a IV-a va fi pentru tinerii jucători ai echipei.

”Pentru viitor, în primul rând, ne gândim la copii din sat. Avem un copil de 13 ani, Ionuț Lupoaie, el este convocat la lotul județean, selecționata AJF Galați. Avem copii de 15, 16 ani, și pentru ei ne dorim promovarea în Liga a IV-a.

Sperăm să promovăm în Liga a IV-a, iar copii să joace în deschiderea seniorilor, Liga a IV-a U19, ei să crească și să devină schimbul de mâine, juniorii de astăzi, fotbaliștii de mâine. Sper ca în continuare să avem sprijinul Consiliului Local Schela, Primăriei din comună, sponsorilor pe care îi avem și pe care sperăm să îi aducem”, a încheiat Victor Viorel Neagu președintele ACS Lascăr Schela.

Pe lângă președintele Victor Viorel Neagu pentru echipa din Schela mai activează: Maricel Ușurelu, antrenor al echipei de Liga a V-a și Gheorghe Manole, antrenor al echipei sub 13 ani. Lotul formației de Liga a V-a cuprinde 25 de jucători legitimați, în timp ce la echipa U13 clubul din Schela are înregimentați 22 de copii.

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal